Cod galben de inundații pentru râuri din zece județe
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din țară, care intră în vigoare joi la ora 17:00 şi până mâine, la ora 20.00. Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramures, Bihor, Cluj, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Dolj, Argeş, Prahova.
Bazine hidrografice afectate, potrivit inhga.ro: Iza, Tur, Lapus, Crasna, Barcau, Crisul Negru, Crisul Alb, Aries, Mures inferior, Bega Veche, Bega, Timis, Barzava, Moravita, Caras, Nera, Cerna, Jiu, Olt mijlociu si inferior, Arges superior, Prahova.
Fenomenele se pot produce cu intensitate mai mare în bazinele hidrografice din sud-vestul țării și din zona de deal și munte din Oltenia și Muntenia.
Potrivit hidrologilor, există risc de producere de viituri pe râurile mici, creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.