Hidrologii au emis o atenționare cod galben de inundații valabilă pentru 17 bazine hidrografice din vestul, nordul și nord-estul țării. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în aceste zone se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Astfel, până sâmbătă la ora 24.00, sunt vizate de aceste fenomene râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor).
Atenționarea este valabilă până duminică la ora 9.00, pentru râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), afluenţii mici ai Mureşului inferior aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior şi afluenţi (judeţul Timiş).
De asemenea, până duminică la ora 18, astfel de fenomene se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Bistriţa – bazin superior şi mijlociu, Moldova – bazin superior şi mijlociu, Suceava (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita), Başeu, Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi).
Foto: INHGA.ro