Eveniment - 21 nov, 15:05
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare „Cod galben de ceaţă”, valabilă în mai multe zone din Transilvania, în următoarea oră.
Potrivit meteorologilor, până la ora 09:00, în judeţele Covasna (localităţile: Sfântu Gheorghe, Ozun, Ghidfalău, Dobârlău, Reci, Ilieni, Chichiş, Moacşa şi Dalnic), Braşov (în: Braşov, Codlea, Prejmer, Ghimbav, Hărman, Cristian şi Sânpetru) şi în zona depresionară a judeţului Harghita se va semnala ceaţă, fenomen care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.