Cocoș TOARNĂ TOT la ÎCCJ: Cui a dat afaceristul 10.000 de euro pentru o excursie de lux

Cocoș TOARNĂ TOT la ÎCCJ: Cui a dat afaceristul 10.000 de euro pentru o excursie de lux

Omul de afaceri Dorin Cocoș a fost audiat miercuri, în calitate de martor, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul "Gala Bute". Fostul soț al Elenei Udrea a fost adus din penitenciar, acolo unde ispășește o pedeapsă de 2 ani și 4 luni în dosarul Microsoft, pentru a da explicații în legătură cu o excursie organizată în 2011 în Grecia pentru mai multe persoane, care l-a costat 10.000 de euro, bani dați direct Anei-Maria Topoliceanu.

În excursie au fost Elena Udrea, Ana Maria Topoliceanu, Tudor Breazu și medicul Șerban Brădișteanu.

"În perioada 2 — 5 septembrie 2011, am fost în Grecia la Halkidiki, la un resort împreună cu Elena Udrea, doctorul Brădișteanu și partenera lui și o familie apropiată de noi — Adrian și Simona Roncea. Parcă au fost și Tudor Breazu și Ana Maria Topoliceanu, nu însemnau mare lucru pentru mine. Inițial, familia Roncea s-a ocupat de organizarea excursiei, însă, la rugămintea Elenei, eu am fost cel care am dat banii — 10.000 de euro lui Topoliceanu. Am plătit banii ăștia cum am plătit mereu. Elena nu mi-a dat nicio explicație pentru sumă. Doamna Topoliceanu a mai mers în excursii cu noi și de fiecare dată eu eram cel care plătea. Țin minte că i-am dat banii Anei Topoliceanu la mine în birou la Eurohotel. Elena m-a rugat să îi dau acești bani, probabil pentru excursia din Grecia. Nu vreau să dau amănunte, ca să nu se întoarcă împotriva mea. Topoliceanu nu mi-a dat niciun document care să ateste decontările", a explicat Dorin Cocoș în fața instanței, potrivit agerpres.

Omul de afaceri le-a mai spus judecătorilor că i-a dat în mai multe rânduri bani Anei-Maria Topoliceanu, pentru ca aceasta să își cumpere ceva sau să rezolve anumite probleme, mai ales că ea și Elena Udrea "erau cele mai bune prietene".

Despre Tudor Breazu, Cocoș a spus că acesta este "un băiat bun și un om cumsecade", fiind, după Ana Topoliceanu, al doilea cel mai bun prieten al Elenei Udrea, care a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`