Coasta de est a Chinei, sub cod roșu de alertă: Taifunul Fitow a provocat moartea a două persoane și prăbușirea peste 1.200 de case
Cod roşu de alertă în China, după ce taifunul Fitow a lovit coasta de est a ţării, cu rafale de vânt care au depăşit şi 200 de kilometri pe oră. Cel puţin două persoane au murit şi câteva sute de mii au fost evacuate.
Taifunul a atins continentul în primele ore ale zilei, în provincia Fujian, însoţit de ploi torenţiale. Pene de electricitate masive au avut loc în întreaga regiune.
Peste 1.200 de case s-au prăbuşit , în timp ce, la sud de megalopolisul Shanghai, nivelul precipitaţiilor a atins 29 de centimetri în decurs de 17 ore.
Potrivit agenţiei China Nouă, peste 570.000 de persoane au fost evacuate în provincia Zhejiang şi alte 177.000 în provincia Fujian. Un bilanţ provizoriu indica două victime.
Din cauza taifunului, traficul trenurilor de mare viteză a fost suspendat, iar aeroportul din Wenzhou a anulat duminică 27 de zboruri. De asemenea, peste 100 de zboruri internaţionale au fost anulate, atât la plecare, cât şi la sosire pe Insula Taiwan, duminică, iar legăturile maritime din regiune au fost perturbate.
Zeci de mii de nave de pescuit s-au întors în zona de coastă. Autorităţile maritime chineze au emis, de asemenea, alerte cod roşu. Pescarii au fost îndemnaţi să se întoarcă în porturi, iar autorităţile locale au primit instrucţiuni să adopte măsuri în cazul unei posibile creşteri a nivelului apelor.
Fitow, care poartă numele unei flori microneziene, este al 23-lea taifun din acest an. Înainte de a ajunge în China, el a trecut peste insula japoneză Okinawa, unde a provocat pagube uşoare.