Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis, joi, în cadrul unei ședințe, sancționarea brokerului Cristian Sima și a altor trei persoane din conducerea firmei WBS România.
Astfel, Cristian Sima va fi penalizat cu ”amendă în cu cuantum de 50.000 lei și interdicția de a mai desfășura activități ce intră sub incidența reglementărilor pieței de capital pentru o perioadă de cinci ani”.
Sancțiunea adresată acestuia a fost dată pentru activitatea sa din perioada 27.06.2003 – 26.04.2011, perioadă în care Sima a fost președinte al Consiliului de Administrație și director General al S.S.I.F. WBS România S.A, scrie Adevărul.
Sancţiunea a fost dată pentru „neînregistrarea în contabilitate a unor operațiuni derulate prin conturile bancare a determinat raportarea unor solduri incorecte privind disponibilitățile societății și implicit efectuarea de către societate a unor raportări lunare, semestriale și anuale către CNVM care nu prezentau imaginea fidelă și corectă a situației financiare a societății”, precum şi pentru “raportarea unor situații care nu reprezentau fidel starea societății și implicit denaturau raportările privind adecvarea capitalului la riscuri”, se spune în ordonanţa CNVM.
Alături de Sima a mai fost amendată și Anca Elena Bunea, cu exact aceleași mențiuni: 50.000 lei amendă, retragerea autorizațiilor acordate de CNVm și interdicția de a mai desfășura activități ce intră sub incidența reglementărilor pieței de capital pentru o perioadă de cinci ani.
A mai fost amendată şi Anca Elena Bunea, “cu amendă în cuantum de 50.000 lei, retragerea autorizațiilor acordate de C.N.V.M. și interdicția de a mai desfășura activități ce intră sub incidența reglementărilor pieței de capital pentru o perioadă de 5 ani”.
Dan Vătămanu, “în calitate de Conducător, persoană desemnată cu evaluarea și administrarea riscurilor și Reprezentant al Compartimentului de Control Intern al S.S.I.F. WBS Romania S.A. până la data de 01.10.2012”, a fost şi el amendat cu 50.000 lei. În plus, şi lui i s-a interzis dreptul “de a mai desfășura activități ce intră sub incidența reglementărilor pieței de capital pentru o perioadă de cinci ani”.
A patra persoană amendată este Brândușa Consuela Tănase.
“În calitate de persoană desemnată cu evaluarea și administrarea riscurilor și Reprezentant al Compartimentului de Control Intern al S.S.I.F. WBS Romania S.A.”, ea a fost sancţionată cu o amendă de 10.000 lei, retragerea autorizației acordate pentru ocuparea funcției de reprezentant al Compartimentului de Control Intern al S.S.I.F. WBS Romania S.A. și interdicția de a mai desfășura activități ce intră sub incidența reglementărilor pieței de capital pentru o perioadă de 3 ani.
Sancţiunle pot fi contestate în 30 de zile, dar contestaţiile nu suspendă executarea.
A fost sancţionată şi societatea, cu 40.907,2 lei și retragerea autorizației de funcționare.
Controlul la WBS România a fost declanşat după ce au fostul acţionar Cristian Sima a plecat din România, pentru că a pierdut banii firmei WBS Holding. Sima a pierdut banii mai multor clienţi în urma unor tranzacţii cu grad ridicat de risc derulate de WBS Holding, firmă deţinută de Sima şi înregistrată în Insulele Virgine Britanice.