CNSU propune prelungirea stării de alertă. Măștile de protecție medicale sau FFP2, obligatorii în toate spațiile publice închise și deschise
UPDATE: Guvernul Ciucă a adoptat măsurile propuse de CNSU, deci ele vor intra în vigoare.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a propus prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile și noi măsuri anti-COVID. Deciziile trebuie adoptate și de Guvern pentru a intra în vigoare.
CNSU vrea prelungirea stării de alertă în contextul crizei COVID
Astfel, în cadrul unei ședine de miercuri, membrii CNSU au decis să propună prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând din 8 ianuarie.
„Se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate”, se mai arată în Hotărârea CNSU cu numărul 1.
Măștile textile NU mai sunt acceptate
Ca noutate, dacă Guvernul Ciucă aprobă măsurile propuse acum de CNSU, măștile textile nu vor mai fi acceptate. Astfel, în spațiile publice deschise și închise vor trebui folosite doar măștile medicale sau cele FFP2.
„Se propune menținerea obligativității purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne”, se arată în Hotărârea CNSU.
Exceptate sunt următoaee categorii de persoane:
a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3
metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării
distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței
de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă
solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive
Alte măsuri propuse de CNSU vizează organizarea competițiilor sportive, funcționarea cinematografelor și a sălilor de spectacole, precum și desfășurare concertelor în aer liber.
HCNSU nr. 1 05.01.2022 prelungire alertaAnexa la HCNSU nr 1 din 05.01.2022 masuri prelungire
România a intrat practic în valul COVID Omicron
Deciziile sunt luate în contextul în care Rmânia a înregistrat, marți, aproape 4.000 de noi cazuri COVID, dublu față de ziua precedentă.
Bilanțul crizei sanitare a crescut la 1.816.956 de infectări, din care 1.745.012 persoane vindecate și 58.866 de decese.
Specialiștii avertizează că Omicron, varianta responsabilă de noul val pandemic, afectează mai ales copiii și tineri. Tocmai de aceea, ei au criticat mai ales decizia autorităților de a redeschide școlile.