CNCD se va autosesiza în cazul Ditrău: Totul, după ce proprietara brutăriei a anunțat că cei doi muncitori din Sri Lanka vor fi mutați într-o altă etapă a procesului de producție
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se va autosesiza în cazul Ditrău. Asta după ce patronul brutăriei din localitate a anunțat că cei doi muncitori din Sri Lanka vor fi mutați într-o altă etapă a procesului de producție, după ce faptul că ei lucrează în cadrul fabricii a provocat revolta locuitorilor comunei din Harghita.
„Astăzi, după declaraţia şi intenţia reprezentantului sau reprezentantei brutăriei de a modifica locul de muncă al celor doi brutari sri-lankezi de pe linia de producţie, la cuptoare, am propus Colegiului Director să demarăm o procedură de autosesizare, ceea ce se va întâmpla luni dimineaţă, sub aspectul unei presupuse fapte de discriminare pe criteriul de rasă, cetăţenie, respectiv religie. Apreciem că cei doi angajaţi au dreptul să lucreze şi să nu se accepte incitarea la ură din partea angajatorului, adică să sufere din cauza atitudinii locuitorilor din comuna în cauză”, a declarat preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, pentru Agerpres.
Șeful CNCD a mai precizat că la instituția pe care o conduce a mai fost înregistrată, vineri, o plângere în cazul Ditrău și că se ia în calcul posibilitatea ca cele două sesizări să fie trimise la IPJ Harghita.
„Vom face o analiză juridică şi (…) având în vedere că s-a deschis un dosar penal in rem la nivelul IPJ Harghita, vom analiza dacă avem obligaţia legală să transmitem şi aceste două dosare, adică plângerea şi autosesizarea, către IPJ Harghita, pentru a fi analizate în cadrul acelui dosar şi a se lua deciziile legale. De altfel, aşa se şi explică faptul că noi, raportat la faptele şi atitudinile locuitorilor din comuna Ditrău, nu am adoptat nicio autosesizare, pentru că noi am apreciat că sunt posibile fapte penale şi nu intră în competenţa de soluţionare a CNCD, ştiind şi informaţia că există un dosare deschis la nivelul IPJ Harghita”, a mai spus Asztalos Csaba.
Proprietara brutăriei din Ditrău, care a angajat doi bărbați din Sri Lanka, a prezentat scuze localnicilor din comuna din Harghita pentru că a adus muncitori străini fără a-i consulta pe membrii comunității. Într-o declarație pentru B1.ro, Köllő Katalin, a susținut că angajații din Sri Lanka ce au provocat, fără voia lor, revolta localnicilor, vor fi mutați într-o nouă etapă a producției.
Aproximativ 300 de localnici s-au adunat sâmbătă dimineață la Casa de Cultură din Ditrău pentru a-și exprima punctele de vedere în legătură cu cei doi angajați ai fabricii de pânie.
Deși proprietara fabricii a prezentat scuze, localnicii nu par dispuși să cedeze și au stabilit să scrie o petiție care să conțină toate pretențiile pe care le au.
Piumal şi Amahinda sunt cei doi muncitori din Sri Lanka, veniți să tulbure, fără voia lor, liniștea micii localități din Harghita. Cei doi bărbați de 22, respectiv 49 de ani, sunt brutari şi au fost angajaţi cu forme legale, prin intermediul unei firme de recrutare, la o fabrică de pâine din regiunea Gheorgheni.
Prezenţa străinilor a stârnit însă revolta unei părţi a comunităţii din Ditrău. Proprietara casei în care aceştia stăteau a fost ameninţată, aşa că Piumal şi Amahinda au fost mutaţi la o gazdă din Lăzarea, un sat învecinat, dar şi proprietara casei respective a păţit acelaşi lucru. Angajatorii le cauta acum o casă celor doi, chiar în Gheorghieni.
Potrivit paginii oficiale a primăriei, componenţa etnică a comunei Ditrău este: 99,79% maghiari, 0,21% români (55 sunt de naţionalitate română) şi 3 de naţionalitate germană.