Scandalul din Ditrau, unde peste 200 de localnici s-au revoltat împotriva a 2 lucrători din Sri Lanka, este departe de a se fi sfârșit. Sâmbătă urmează un nou protest după cel de miercuri și primarul comunei a declarat că va avea o discuție cu cetățenii nemulțumiți pentru a calma spiritele. Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării spune că analizează cazul și în caz că vor fi identificate persoane responsabile pentru instigare la ură, acestea vor fi trase la răspundere.
”Nu am primit până acum sesizări, deocamdată analizăm situația de acolo și fac apel la echilibru și la liniște în sensul în care evident nu trebuie să dăm curs manipulărilor și discursului intolerant manipulator, indiferent din ce parte vine. Actorii de acolo trebuie să realizeze că pot fi consecințe legale de răspundere penală sau administrativă pentru faptele lor.
Eu am citit toate declarațiile primarului și intervențiile primarului, a avut o intervenție extrem de corectă, a condamnat aceste atitudini și a condamnat inclusiv crearea acelui grup pe Facebook și a pus întrebări retorice: De ce nu se creează O mișcare pentru a menține curățenia în comună sau pentru alte elemente ce țin de interesul public în comună. Domnul primar a avut o atitudine extrem de corectă inclusiv în dialogul cu acei consăteni.
Raportat la preot, noi în acest moment nu avem probe, dacă vom avea probe cu privire la o persoană fizică în mod individual și se pune problema unei răspunderi contravenționale ce ține de discriminare fiți siguri că vom lua măsurile necesare’’, a declarat pentru B1.ro. Csaba Asztalos.
Ce declarase primarul
Primarul din Ditrău recunoaște că nu conduce o comunitate tolerantă și chiar acuză angajatorul că nu a anunțat din timp sosirea celor 2 muncitori din Sri Lanka. Iată ce a declarat acesta pentru Digi24:
„Eu cred că cea mai mare problemă e dezinformarea pentru că cei doi brutari anagajați legal au fost confundanți cu imigranți. Comunitatea noastră e mai conservativă și nu prea îi acceptă pe cei care vin din afara țării, mai ales cu piele de culoare.
Ieri am avut ședinta cu Consiliul Local unde au apărut vreo 200 de oameni și i-am rugat ca să putem derula ședința normală, sâmbătă, la ora 10 vom ține o dezbatere în căminul cultural și acolo vom dezbate toate problemele, toate îngrijorările lor”, a explicat primarul comunei Ditrău.
„Foarte mulți oameni au plecat în Occident. Cu forța de muncă este mare problema în România și în zona noastră și de aceea au fost angajați acești oameni. 18 angajați ai brutăriei sunt din Ditrău și ceilalți sunt din zonă. De fapt nici din zona nu prea se găsesc oameni care ar lucra la brutărie.
Cred că cea mai mare problemă a fost că firma nu a anunțat din timp ca vor fi angajați acești oameni. Știam eu personal, dar asta trebuia pregătită așa puțin și nu știu cum putem ieși din această situație neplăcută”, a spus primarul comunei, Puskás Elemér.
Ce spune preotul
Preotul din sat, cel care de altfel a organizat acțiunea de protest, spune că este pusă în pericol siguranța cetățenilor și vine cu un caz din anii 80 pentru a exemplifica.
Preotul catolic Bíró Károly spune că frica oamenilor îşi are originea într-un conflict vechi, din 1986, dintre localnici şi comunitatea romă, în care un bărbat a fost ucis şi că se tem de venirea unor străini despre care nu ştiu nimic. „Cererea noastră este ca să ne dea înapoi siguranţa în care am trăit până acum, ca să nu ne mai fie frică de ce se va întâmpla. Nu de cei doi ne este frică, ci de faptul că este afectată siguranţa noastră”, a spus preotul Bíró Károly, pentru agerpress.ro.
Cei doi muncitori lucrează în continuare la fabrica de pâine din comună iar în ultima perioadă au fost forțați să schimbe localitatea unde locuiesc de 3 aori din cauza amenințărilor.