CNCAV: Peste 81.000 de români au fost vaccinați anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. 112 reacții comune și minore, consemnate în același interval

CNCAV: Peste 81.000 de români au fost vaccinați anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. 112 reacții comune și minore, consemnate în același interval
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea anti-COVID-19 (CNCAV) anunță că în ultimele 24 de ore, în România au fost vaccinate 81.178 de persoane. Astfel, numărul total al românilor cărora le-a fost administrat serul împotriva coronavirusului, de la debutul campaniei de imunizare, pe 27 decembrie 2020 și până acum, a depășit 2,5 milioane.

Câți români au primit vaccinul împotriva coronavirusului în ultimele 24 de ore

Potrivit raportării de sâmbătă a CNCAV, în ultimul interval de 24 de ore, 55.093 de persoane au primit prima doză de vaccin, iar alte 26.085 au îndeplinit schema completă de imunizare.

Astfel, de la începutul campaniei de imunizare și până în prezent au fost administrate 4.159.792 de doze de ser anti-COVOD-19 unui număr de 2.578.713 persoane.

Dintre acestea, 997.634 de persoane au primit doar o doză de vaccin, în timp de 1.581.079 de persoane au fost vaccinate cu ambele doze de ser.

Reprezentanții CNCAV mai precizează că în ultimele 24 de ore au fost consemnate 112 reacții comune și minore, dintre care 14 reacții de tip local și 98 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare începând din 27 decembrie 2020 și până acum este de 12.823, ceea ce reprezintă 3,1/1000 doze administrate.

Este vorba despre 1.314 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 11.509 reacții generale.

Alte 125 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

CNCAV: Peste 81.000 de români au fost vaccinați anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. 112 reacții comune și minore, consemnate în același interval

Urmăriți B1TV.ro și pe
`