CNATDCU: Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat. Consiliul va propune retragerea titlului de doctor (VIDEO)
Gabriel Oprea a plagiat. Aceasta este concluzia la care a ajunsConsiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, după ce a fost analizată teza de doctorat a fostului vicepremier.
Comisia de experţi din cadrul CNATDCU a votat în unanimitate, pe 26 iulie, că Oprea a plagiat. Și Consiliul general al CNATDCU a stabilit același lucru și a decis să propună retragerea titulului de doctor al acestuia, decizia urmând să ajungă pe masa Ministrului Educației.
Gabriel Oprea are la dispoziție zece zile pentru a contesta acest verdict. În cazul în care nu depune nicio contestație sau o face, dar aceasta este respinsă, Consiliul va propune Ministrului Educației să-i retragă lui Oprea titlul de doctor. În cazul în care contestația va fi acceptată, lucrarea de doctorat a acestuia va fi reanalizată și se va da o nouă decizie, care o poate confirma sau infirma pe aceasta.
CNATDCU: Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat
#DIRECT_ONE_7wvvrv#
Viorel Barbu, preşedintele CNATDCU,a transmis că suspiciunea de plagiat a fost atent analizată, concluzia fiind că, într-adevăr, teza de doctorat a fostului lider al UNPR este un plagiat. Verdictul a fost argumentat pe mai multe pagini, ce vor fi date publicității.Acesta a mai precizat că decizia a fost dată în unanimitate.
”Aceste analize pe care le face Consiliul general sunt riguroase, în conformitate cu legile și cu normele Ministerului Educației. Suspiciunile sunt analizate cu maximă atenție și foarte documentate.
Acest Consiliu nu se ocupă doar cu vânătoarea plagiatelor, dar trebuie făcut și acest lucru. Trebuie să luăm în discuție toate suspiciunile ce apar într-un mod organizat. Suspiciunile trebuie să fie documentate și apoi dosarul ajunge la noi. Să nu se creadă că totul se face la întâmplare”, a mai declarat președintele CNATDCU.
Acesta a insistat că decizianu trebuie să fie văzută drept un act politic pentru că nu reprezintă unul, membrii Consiliului urmând strict criterii academice.Totodată, a mai spus el, nu este nicio problemă dacă un politician vrea să devină doctor, dar trebuie să respecte standardele academice.