Cluj: Un tânăr a murit după ce personalul de la Ambulanţa Cluj a uitat să trimită salvarea
Un tânăr de 26 de ani a murit după ce ambulanţa care trebuia să-l salveze nu a mai sosit la locul accidentului. Băiatul a intrat, marţi seara, într-un cap de pod cu motocicleta şi s-a accidentat grav, însă chiar dacă apelul la 112 a fost făcut, acesta nu a fost salvat.
Personalul de la Ambulanţa Cluj a uitat să trimită salvarea la locul accidentului, la 36 de kilometri de Cluj, deşi apelul a fost primit în jurul orei 18.58. Zece minute mai târziu, un paramedic din trafic a oprit să-l resusciteze pe tânăr.
„La ora 19.30, Raed Arafat a fost informat că ambulanţa nu a ajuns la accident. La ora 19.35, SMURD-ul a plecat din staţie. Potrivit lui Arafat, cei de la Ambulanța Cluj uitaseră să trimită să trimită salvarea. La ora 20.00, participantul în trafic a oprit resuscitarea ia la ora 20.10 a ajuns la accident şi ambulanţa SMURD şi a constatat decesul”, spune un martor al cumplitului accident, citat de Evenimentul Zilei.
Potrivit aceluiaşi martor, doctorul care a oprit din drum să-l ajute pe tânăr a încercat tot ce a putut cu mâinile goale. “Mai rar aşa om. A făcut tot ce a putut, dar cu mâinile goale nu a putut face mai mult decât un masaj cardiac. Bietul motociclist a murit chiar în mâinile lui”, mai spune martorul.
Secretarul de stat Raed Arafat, din cadrul Ministerului Sănătăţii a precizat că medicul coordonator din tura respectivă şi dispecerul au fost amendaţi cu 2.000 de lei. „Există o hotărâre de guvern care permite ca Direcţia de Sănătate să aplice amenzi. Şi Serviciul de Ambulanţă a fost amendat cu 20.000 de lei. Cei doi angajaţi au fost suspendaţi până la întrunirea comisiei de disciplină”, a declarat secretarul de stat.
Medicii legişti din Cluj spun că victima nu ar fi avut şanse să supravieţuiască, deoarece leziunile suferite de acesta erau “incompatibile cu viaţa”. “A fost vorba despre o dilacerare cerebrală, dilacerare a trunchiului cerebral şi rupture multiple de organe interne. Orice conduită medicală era deja depăşită”, a spus legistul şef, Coste Siserman.