Eveniment - 05 ian, 19:38
Șoferii a două mașini au murit, vineri seară, într-un accident care a avut loc pe DN1C, în localitatea Nima din județul Cluj, după ce unul dintre eia intrat pe contrasens cu o viteză de 180 de kilometri pe oră, lovind un autoturism care circula regulamentar, informează Mediafax.
Potrivit unor surse din cadrul Poliției din Cluj, autoturismul care a intrat pe contrasens s-a izbit frontal de o altă mașină, care circula regulamentar.
Ambii șoferi, în vârstă de 48 și, respectiv, 32 de ani, și-au pierdut viața în urma impactului.
Polițiștii de la Serviciul Rutier au declarat că acul vitezometrului mașinii care a intrat pe contrasens s-a oprit la 180 de kilometri pe oră.