Corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 82 de ani, dispărut de la locuinţa sa de trei zile, a fost găsit mort, sâmbătă, de membrii familiei, într-o vale din comuna clujeană Feleacu, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Carmen Jucan, bătrânul a fost găsit mort într-o vale, de către membrii familiei sale, care au sunat la 112.
“Cadavrul unui bărbat în vârstă de 82 de ani, dispărut de la domiciliu de trei zile, a fost găsit într-o vale din comuna Feleacu. Echipele de criminaliști sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a survenit decesul”, a spus Jucan.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ispectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriș, a afirmat că accesul în valea în care a fost găsit cadavrul este dificil, echipele intervenind cu o mașină de descarcerare.
Cadavrul bărbatului va fi transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj, pentru efectuarea necropsiei.