Trei persoane au fost rănite, marți dimineață, în Cluj, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în plin într-un tramvai, ca urmare a neacordării de prioritate, transmite Mediafax.
Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, a declarat că accidentul a avut loc pe Splaiul Independenței din Cluj-Napoca, după ce șoferul unui autoturism a ieșit de pe un drum fără prioritate și a intrat cu mașina într-un tramvai care circula regulamentar.
În urma impactului, trei persoane – doi bărbați și o femeie – din autoturism au fost rănite și preluate de ambulanțe, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.
Niciun călător din tramvai nu a fost rănit.
La rândul său, directorul Companiei de Transport Public Cluj, Liviu Neag, a declarat că tramvaiul implicat în accident este din lotul de tramvaie noi, în urma impactului vehiculul fiind avariat, iar circulația blocată pe liniile de tramvai timp de aproximativ o oră.