Cluj: Tavanul unei bănci s-a prăbușit în timp ce mai multe persoane se aflau în clădire. Trei persoane, scoase de sub dărâmături

Publicat: 27 11. 2023, 14:12
Sursa Foto: Facebook / ISU Sibiu

Pompierii au fost chemați, luni, la sediul unei bănci din Dej, județul Cluj, după ce tavanul instituției s-a prăbușit. În interiorul instutuției financiare se aflau mai multe persoane în momentul în care a picat tavanul, informează site-ul monitorulcj.ro.

ISU Cluj a anunțat că trei persoane au fost rănite în urma acestui incident. Victimele scoase de sub dărâmături au fost predate, imediat, echipajelor SMURD.

„Forțele noastre au fost solicitate în urmă cu puține momente să intervină la sediul unei bănci din Dej, unde s-a prăbușit tavanul peste mai multe persoane. Echipajele au ajuns la fața locului și desfășoară o misiune de căutare-salvare. Până acum au fost identificate trei victime, predate echipajelor SMURD. La fața locului au fost trimise trei autospeciale, o ambulanță SAJ și una SMURD. Forțele sunt suplimentate cu echipaje de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca”, a transmis ISU Cluj.

„Misiunea de căutare-salvare s-a încheiat. În urma evenimentului au rezultat trei victime, care din fericire sunt conștiente și cooperante. La spital vor fi transportați un bărbat și o femeie. Cealaltă persoană refuză transportul la spital”, a mai transmis ISU Cluj.