Eveniment - 13 nov, 15:34
Vacanţă de coşmar pentru o tânără de 25 de ani. Telescaunul în care se afla s-ar fi blocat, pe pârtia Buscat din Cluj.
Panicată, fata ar fi sărit de la o înălţime de 4 metri. Ulterior, a fost preluată de SMURD şi se pare că a suferit o fractură de coloană.
Conform jurnaliștilor de la someșanul.ro, tânăra ar fi suferit un atac de panică în momentul în care telescaunul s-a blocat. Așa că, speriată, ar fi sărit.
Tot pe munte, de această dată în Făgăraş, în apropierea cabanei Negoiu, o femeie de 38 de ani a alunecat şi şi-a fracturat piciorul. A fost coborâtă de pe munte de salvamontişti şi dusă apoi la Spitalul Judeţean Sibiu.