Maghiarii din Cluj au protestat împotriva UDMR: PSD e DUȘMANUL COMUN al tuturor românilor! (VIDEO)
Maghiarii din Cluj au protestat, joi, în fața sediului UDMR, nemulțumiți de faptul că Uniunea, care ar trebui să le reprezinte interesele, susține proiectele coaliției PSD-ALDE.
”Nu în numele meu!”, a fost mesajul scris pe mai multe pancarte afișate de manifestanți.
Ei s-au arătat dezamăgiți de faptul că UDMR susține Guvernul condus de Viorica Dăncilă și coaliția PSD-ALDE, informează actualdecluj.ro.
Reamintim, în acest context, că fostul senator UDMR Peter Eckstein-Kovacs și-a anunțat demisia din Uniune săptămâna trecută, după 28 de ani de activitate în cadrul acestei formațiuni.
El e revoltat de faptul că UDMR a susținut modificarea Legilor Justiției și a Codului de Procedură Penală, dar și pentru că Uniunea este prea apropiată de coaliția PSD-ALDE.
”Nu pot să fiu membru UDMR, în condiţiile în care UDMR-ul îi susţine pe hoţi. Am zis-o aşa, mai pe înţelesul oamenilor. O altă problemă pe care eu o am cu UDMR-ul este faptul că a devenit mult prea apropiat şi o zic foarte uşor, au devenit prea apropiaţi de partidele de guvernământ din Ungaria şi din România, lucru care afectează destul de grav independenţa UDMR-ului”, a declarat Peter Eckstein-Kovacs, pentru rfi.ro.
Sursa Video: Umbrela Anticorupție Cluj
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.