UPDATE | Clipe DRAMATICE la Brăila: Pompierii intervin pentru a SALVA a cinci persoane căzute într-o staţie de epurare! (FOTO)

UPDATE | Clipe DRAMATICE la Brăila: Pompierii intervin pentru a SALVA a cinci persoane căzute într-o staţie de epurare! (FOTO)

Pompierii din Brăila intervin, miercuri, pentru salvarea a cincipersoane care au căzut în staţia de epurare din localitatea brăileană Însurăţei. Deocamdată, nu se cunosc împrejurările producerii accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratuilui pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonel Ştefan Stoian, miercuri, se intervine cu o autospecială de stingere apă şi spumă şi o ambulanţă din cadrul serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila pentru scoaterea a trei persoane care auu căzut într-o staţie de epurare, potrivit Obiectiv de Brăila.

Cele trei persoane au fost scoase de echipajele de intervenţie şi se fac manevre de resuscitare.

Deocamdată, nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs incidentul.

Se pare că cele trei persoane ar fi muncitori care lucrau în zona staţiei de epurare, însă informaţiile nu sunt confirmate de autorităţi până la această oră.

Trei persoane au căzut, în această dimineață, în bazinul stației de epurare de la Însurăței. Din primele informații furnizate de conducerea CUP Dunărea Brăila, reiese că este vorba despre angajați ai unității. Se pare că unul dintre aceștia a scăpat o pompă în bazin, a încercat să o scoată și a alunecat. Ceilalți doi au încercat să îl ajute, dar au căzut și ei.

La fața locului au ajuns o ambulanță SAJ și una de la SMURD. Cei cinciau fost scoși din bazin, iar personalul medical încearcă să îi resusciteze.

UPDATE, ora 11:40Trei dintre cele cinci persoanesunt în stop cardio-respirator. Cei în stare gravă vor fi preluați de un elicopter SMURD și transportați la spital.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`