Clipe de panică pentru opt români care se întorceau de la muncă, din străinătate. Microbuzul în care se aflau a luat foc în mers

Publicat: 09 06. 2022, 08:05
Actualizat: 09 06. 2022, 09:03
Sursa foto: Facebook / IGSU

Opt persoane care se întorceau de la muncă din străinătate au trecut prin momente de panică la Timișoara, după ce microbuzul în care se aflau a luat foc în mers. Călătorii au reuşit să fugă la timp din calea flăcărilor şi să își salveze o parte din bagaje.

Șoferul a fost cel care a simțit miros de fum și a oprit imediat vehiculul.

Un microbuz plin cu pasageri a luat foc în mers

Alerta s-a dat puţin după ora 14:00 când șoferul a simţit miros de fum şi a tras imediat pe dreapta. În acel moment, în microbuz se aflau 8 persoane, care au reuşit să iasă la timp, înainte ca vehicul să se aprindă ca o torţă.

Oamenii au sunat de urgență la 112, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de pompieri cu apă și spumă și au reușit să stingă vâlvătaia.

Potrivit primelor informaţii, se pare că flăcările au pornit de la motor și s-au extins rapid. Din fericire, cei opt călători, care veneau de la muncă din străinătate, au ieșit la timp din microbuz și nimeni nu a fost rănit.