Clipe de panică în Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au ajuns la spital, după ce trei case au fost cuprinse de flăcări uriaşe

Publicat: 25 01. 2024, 08:22
Sursa Foto: Captură Video

Trei case din sectorul 3 al Capitalei au fost cuprinse de flăcări în noaptea de miercuri spre joi. În urma incendiului, două persoane au fost transportate la spital.

Incendiu în Sectorul 3 din București

Focul s-a extins cu o viteză alarmantă, iar în câteva minute a mistuit casa de unde a început totul.

De asemenea, incendiul a cuprins rapid alte două case din apropiere și a îngrozit oamenii care au sunat cu disperare la 112 pentru ajutor.

„Păi mi-a fost teama că eu am casa aici. Față în față și când a luat firul de curent foc chiar intrasem în panică. La început s-a văzut un fum așa, și pe urmă s-a întins brusc”, a declarat un vecin, notează stirileprotv.ro.

Fumul dens a cuprins mai multe străzi

În scurt timp strada a fost împânzită de pompieri.

„Am intervenit cu 10 autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, o descarcerare, 3 resurse medicale. Incendiul s-a manifestat pe 300 de metri pătrați aproximativ.

Incendiul a pornit de la clădire parter cu etaj pe o suprafață de 150 de mp”, a transmis Ionuț Cătălin Bică, locotenent ISU București-Ilfov, potrivit sursei menționate.