Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a făcut, miercuri, public un raport cu situația de la Clinica Nera, unde Petrică Mîțu Stoian s-a tratat înainte să moară. Inspectorii au amendat clinica cu 80.000 de lei, cu obligația de a remedia problemele găsite.
Unitatea medicală în care regretatul artist de muzică populară s-a tratat înainte de a ajunge la Spitalul din Reșița a trezit mai multe suspiciuni. Astfel, DSP s-a autoseziat în cazul clinicii Nera din Caraș-Severin pe 6 noiembrie și s-a format o comisie din care au făcut parte medici specialiști ai Direcției și inspectori sanitari.
Comisia de control a analizat mai multe aspecte care au legătură cu Petrică Mîțu-Stoian, de la alimentele pe care le-a consumat până la verificarea condițiilor în care a fost tratat.
„Deși Clinica Nera funcționează cu un medic specialist în specialitatea psihiatrie care deține atestat de studii complementare în medicina hiperbară eliberat de Ministerul Sănătății, cinci asistenți medicali, un medic primar de medicină de familie și un medic cu specialitatea ORL, la ora și data controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenți în unitate, deși aceștia trebuia să se afle acolo, conform orarului afișat”, se arată în comunicatul transmis, miercuri, de DSP Caraș-Severin.
La nivelul Clinicii Nera, acordul și consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online, iar supravegherea pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat contracte de prestări servicii. Ședința durează 70 de minute, incluzând compresia și decompresia.
Potrivit comisiei, în data de 5 noiembrie 2021, Petru Mîțu a fost admis pentru tratament de recuperare post-COVID-19 și cazat într-una din clădirile învecinate, aparținând SC Nera Clean Services SRL, reprezentând o facilitate de cazare, însă cei de la DSP nu au putut stabili datele la care artistul și medicul Matei Mircea Bogdan s-au întâlnit pentru a decide tratamentul.
Totodată, nu au fost identificate nici ce documente au fost solicitate la internarea pacientului, „în afara unui buletin tomografic realizat în 22.10.2021 la cererea pacientului, care evidențiază modificări ale celor două arii pulmonare”.
„Pacientul este luat în evidență prin intermediul unei «Foi de Observație Clinică Generală» (FOCG) care este un document-tip pentru unitățile sanitare cu paturi, în timp ce Clinica Nera este autorizată ca și cabinet medical în ambulator. Mai mult, în fișă se menționează și «data internării», ca și cum ar fi vorba de o internare în spital, iar antetul foii a rămas necompletat. Mai mult, foaia de observație era insuficient completată, fără niciun fel de investigații de laborator, mai ales fără o investigație aferentă tratamentului cu anticoagulante pe care îl urma pacientul”, mai arată DSP.
„Centrul de medicină hiperbară nu deține nici structura și nici personalul necesar. Supravegherea pacienților încetează, astfel, după ședințele de terapie hiperbară, eventualele complicații sau urgențe fiind lăsate pe seama Serviciului Județean de Ambulanță/SMURD”, se mai arată în document. Mai mult aceștia arată că pe 6 noiembrie când artistul a fost trimis la Spitalul din Oravița, însă nu s-a menționat cu ce s-a făcut transportul.
„De acolo, pacientul Petru Mîțu este trimis la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, unde ajunge la ora 5.50 cu diagnosticul «alveolită hemoragică». I se stabilește, apoi, la Reșița, diagnosticul «edem pulmonar acut mixt/supradozaj dicumatinic/hemoptizie/status post-COVID-19»”.
Cu toate că, potrivit comisiei de control, atitudinea terapeutică a personalului medical de la SJUR a fost adecvată, funcțiile vitale se prăbușesc și se constată decesul pacientului, la ora 20”, mai precizează DSP în urma verificărilor.
Ulterior, inspectorii sanitari au regăsit sintagma „spitalizare” în documentele instituției, „ceea ce, evident, contravine cu limitele autorizației sanitare deținute”.
În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanță inscripționate cu sigla Fundației Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relații ale medicilor din clinică, însă aceștia nu practică acolo medicina de urgență. Inspectorii de la DSP au descoperit că personalul de la blocul alimentar nu a putut prezenta „fișe de aptitudine sau dovada absolvirii cursurilor de igienă și nici nu a respectat păstrarea probelor de alimente din mâncarea servită, pentru 48 de ore”.
În urma verificărilor DSP a dat amenzi în valoare de 80.000 de lei: 30.000 de lei pentru nerespectarea de către personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale, 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare și 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente, conform legislației în vigoare.
Petrică Mâțu Stoian a decedat sâmbătă, 6 noiembrie, la vârsta de 61 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la ATI, la spitalul din Reșița. Se pare că artistul ar fi luat o supradoză de anticoagulant, tratament pe care îl folosea în recuperare post Covid-19.
„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid.
Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care l-a monitorizat pe artist.
Deși s-a stins în cursul serii de sâmbătă seara, el a fost înmormântat abia miercuri, 10 noiembrie. Mii de oameni au blocat una dintre principalele artere din Craiova pentru a-i aduce un ultim omagiu. Slujba a avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu”, unde trupul neînsuflețit.
La înmormântare au venit și colegii săi de breaslă, încă șocați de tragedia care a marcat muzica populară.
Pe cavou au fost inscripționate versuri din Veronica Micle: „Și pulbere, țărână de tine s-a alege / Căci asta e a lumii nestrămutată lege, / Nimicul te aduce, nimicul te reia / Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”.
După moartea renumitului interpret, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.