Preşedintele-director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, a declarat marți, că Televiziunea Națională ar putea să solicite majorarea taxei TV, începând din anul 2013.
„Este foarte posibil lucrul acesta”, a spus Săftoiu, potrivit Mediafax, precizând însă că o eventuală creştere a taxei TV este condiţionată de restructurarea TVR.
„Şi dacă s-ar dubla taxa TV, ar fi ultima în raportul cuantumului cerut către populaţie în Europa. Pentru noi, o indexare a taxei măcar ar reprezenta un suflu extraordinar, dar nu o vom face, pentru că, întâi de toate, trebuie să îi reînvăţăm pe cei din TVR să cheltuiască pe câtă taxă primesc, să economisească, să regândească procedurile de televiziune în aşa fel încât costul orei de transmisie la TVR să nu fie exorbitant”, a mai spus Claudiu Săftoiu.
Potrivit Raportului de activitate al SRTv pe 2011, taxa TV, principala sursă de finanţare a activităţii (peste 70% din buget), a fost redusă pentru persoane fizice, de la 4,5 lei la 4 lei, încă din anul 2003, şi nu a mai fost niciodată indexată.
Claudiu Săftoiu a fost validat, marţi, de plenul Parlamentului, în funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune. (Detalii AICI)