Claudiu Manda, îngrijorat de viitor pentru că a picat referendumul: Sper să fiu în continuare socru mare, că am un băiat

Publicat: 08 10. 2018, 15:31

Senatorul PSD Claudiu Manda rămâne îngrijorat privind nunta fiului său în condiţiile în care referendumul pentru familia tradiţională a picat. După ce a declarat, sâmbătă, că s-a prezentat la urne pentru că nu vrea să își pună problema dacă va fi socru mare sau socru mic, Manda a reiterat ideea că speră ca în cele din urmă să fie socru mare la nuntă.

„Sper să fiu în continuare socru mare, că am un băiat. Cred că o să fie socru mare așa cum îl știu pe baiatul meu. Pot să spun că nu este o vină a Guvernului pentru că am văzut că se cere demisia Guvernului. Nu are cum să fie vina Guvernului pentru că era obligația guvernului de organiza referendumul atâta timp cât avem o inițiativă cetățenească, pe de o parte, avem un vot în Parlament, pe de altă parte”, a declarat Claudiu Manda, conform hotnews.ro.

„Votul meu a fost pentru validarea celor peste 3 milioane de semnături. Am votat cu speranţa că şi eu şi alţi români vom veni astăzi la vot şi că se va valida referendumul. Am votat pentru că nu vreau să-mi pun problema la nuntă dacă voi fi socru mare sau socru mic”, a declarat Claudiu Manda, sâmbătă, după ce a votat la Școala nr. 12 din Craiova.
Președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, a precizat că în județul Dolj social-democrații s-au implicat în acțiuni de informare privind referendumul pentru familie.

„Cel puțin în ceea ce privește rezultatul, pot să spun că la Dolj colegii mei s-au implicat. Avem 142 de mii de persoane prezente la vot în condițiile în care PSD a obțint la ultimele alegeri 153 de mii de voturi. Sigur că PSD putea să asigure cvorumul. Eu le mulțumesc celor care s-au implicat, inclusiv celor din Disapora. Acesta este rezultatul și trebuie să ținem cot de el. (…) Am avut o participare care nu este de 30%, dar dacă ne raportăm la ceea ce poate PSD să facă în Dolj cred că suntem bine. Cei care au venit la vot în Dolj nu sunt votanți PSD. Atâta s-a putut”, a spus Manda.