Clădirea Congresului american este sigură. Manifestanții pro-Trump au fost îndepărtați de forțele de ordine
Reprezentanții forțelor de ordine americane au anunțat că, în acest moment, clădirea Congresului american este sigură, după ce manifestanții pro-Trump care au forțat intrarea în Capitoliu, au fost dispersați.
Polița a îndepărtat manifestanții în zona aripii de vest a CapitoliuluiSUA, folosind grenade lacrimogene. De asemenea primele trupe ale Gărzii Naționale au ajuns la clădirea Capitolul american, pentru a oferi asistență forțelor de ordine locale, fără a fi înarmate.
Acești gardieni fac parte din noile forțe de gardă activate astăzi. Poartă echipament de protecție, dar nu au arme letale, crie CNN.
Singurul lor scop în acest moment este să susțină poliția locală și să ajute la restabilirea unui perimetru în jurul Capitoliului. Vor rămâne atât timp cât este necesar, în funcție de condițiile de pe stradă. Nu fac activități de aplicare a legii – și acest lucru va fi valabil și pentru restul gărzilor, care sunt gata să se îndrepte spre Capitoliu.
Nu există planuri pentru a aduce trupe active în acest moment, a spus oficialul.