Președintele Sindalimenta, Dragoș Frumosu, a vorbit creșterea prețurilor la alimente, înainte de Crăciun, în emisiunea „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin. De asemenea, Dragoș Frumosu a comentat și faptul că Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Rareș Bogdan au mers la piață să cumpere pătrunjel și fasole.
„În primul rând, chiar asta trebuie remarcat, faptul că începe campania electorală, ceva cam devreme, dar pe fondul măsurilor pe care, împreună fiind la guvernare, le-a luat PNL-ul cu PSD-ul trebuie să încerce să spele păcatele. Eu stau și mă gândesc dacă au văzut cât e prețul unor legume în piață și și-au dat seama sau au discutat cu producătorii, presupun că ar fi trebuit să vadă care e producător și care-i șmecherul ăla care vinde de 3 ori mai scump, în piață, față de prețul producătorului, să vadă nevoile oamenilor și ceea ce spun oamenii. Mai mult decât atât, mă gândeam că fostul premier a apreciat mirosul patrunjelului. Ar fi trebuit după miros să-și dea seama dacă e pătrunjel românesc, turcesc, din Italia și așa mai departe, ca să pună bomboana, să zic așa, pe tort, să vorbesc mai mai civilizat. A început campania electorală. Măsurile le-au luat, prețurile cresc în continuare, poate se gândesc să pună și pătrunjelul pe lista produselor cu prețuri plafonate, pentru că tot vin sărbătorile și s-au gândit dacă mâncăm cozonac poate consumăm și pătrunjel mai mult.
Tocmai de asta spun că ar fi trebuit să se uite la prețuri și să vadă ce se întâmplă cu alimentele alea cu prețuri plafonate, e respectată Ordonanța, nu e respectată? Prețurile sunt ok pentru buzunarul unui român, că dacă o legătură de pătrunjel este 5 RON în piață, probabil că pentru un parlamentar european prețul este mic.
Pentru un amărât, și ăștia sunt peste 60 % în România, care câștigă 2000, 2000 și un pic net pe lună, prețul este foarte mare. E adevărat, nu consumăm pătrunjel la fiecare masă, dar prețul este exagerat și prețurile cresc în continuare. Astea sunt problemele pe care trebuiau să le analizeze, și în urma unei astfel de vizite ar fi trebuit să vină cu niște concluzii, să vină cu niște măsuri benefice pentru producători și pentru români.”