Iași: Cisternă cu dioxid de carbon lichid răsturnată. Pompierii au securizat zona

Iași: Cisternă cu dioxid de carbon lichid răsturnată. Pompierii au securizat zona

O cisternă cu dioxid de carbon lichid s-a răsturnat în apropiere de localitatea Horlești, Iași.

Astfel, pompierii s-au mobilizat rapid pentru a securiza zona în caz că apar scurgeri, infomează Libertatea.

Potrivit autorităților, accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza neadaptării vitezei.

Șoferul și colegul său au fost transportați la spital.

„Autocisterna a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat într-o curbă, în sens opus de mers. Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei. Deocamdată traficul în zonă este blocat. S-a asigurat un perimetru de 300 de metri. Deocamdată nu rezultă că au fost scurgeri de dioxid de carbon. Avem două autospeciale pentru asigurare de măsuri specifice până când autocisterna va fi restabilită pe poziţie. Victimele sunt conştiente, au fost preluate de un echipaj de prim-ajutor şi un altul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`