Prahova: Pericol de explozie după ce o cisternă încărcată cu 35 de TONE de GPL s-a răsturnat în Ploieşti (FOTO)

Publicat: 07 04. 2018, 16:16

Alertă în Prahova.
O cisternă încărcată cu 35.000 de litri de gaz petrolier lichefiat GPL s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, în municipiul Ploieşti.

La faţa locului nu sunt sesizate scurgeri de GPL, traficul fiind însă blocat preventiv, informează Agerpres. Accidentul s-a petrecut în cartierul Mihai Bravu, la faţa locului intervenind două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi ambulanţa SMURD, a anunţat ISU Prahova.

Din cisterna răsturnată nu sunt scurgeri de combustibil, în schimb se produc scurgeri de ulei, întrucât baia de ulei a capului tractor s-a spart.

În zonă au fost montate balize, pentru ca şoferii să ocolească locul de la distanţă.

(Foto: ISU Prahova).