Circulaţie restricţionată pe A3, pentru filmarea unor secvenţe dintr-un lungmetraj cu Nicolas Cage
Circulaţia rutieră pe autostrada A3 va fi restricţionată marţi, pe sensul Bucureşti – Ploieşti, între kilometrii 17 şi 30, pentru filmarea unor secvenţe din producţia „The Dying of the Light”, în care joacă Nicolas Cage.
Astfel, marţi, între orele 8.00 şi 18.30, calea Bucureşti – Ploieşti a autostrăzii A3 va fi închisă temporar circulaţiei, pentru perioade de maximum 30 de minute, pe tronsonul Ştefăneşti – Snagov, respectiv între kilometrii 17 şi 30, informează Centrul Infotrafic.
În perioada restricţiilor de trafic, şoferii pot circula pe DN 1 Bucureşti – Otopeni – Ploieşti. De asemenea, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, ruta ocolitoare este pe DN 1A Bucureşti – Buftea – Ploieşti.
În luna februarie, Nicolas Cage a revenit în România pentru a lucra la filmul „The Dying of the Light”, în regia lui Paul Schrader.
Filmul spune povestea unui agent CIA ce începe să îşi piardă vederea în timpul ultimei sale misiuni. Filmările au loc în Bucureşti şi la studiourile Castel Film.