Circulație auto interzisă prin pasajele Pipera și Andronache din București. Programul lucrărilor de reabilitare a trecerilor la nivel cu calea ferată

Publicat: 03 01. 2023, 09:17
Foto simbol: Pixabay

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat lucrări în zonele Pipera și Andronache, în perioada 3 – 5 ianuarie, pentru reabilitarea trecerilor la nivel cu calea ferată de pe linia magistrală 800, București Nord – Constanța.

CFR, detalii despre programul lucrărilor de reabilitare a trecerilor la nivel cu calea ferată din zona Pipera și Andronache

Potrivit CFR, este vorba despre lucrări la km 11+035 (zona Pipera) și la km 13+951 (zona Andronache), iar acestea vor fi realizate de SRCF București, în regie proprie, dar și cu firme de specialitate, prin închidere de linie și interzicerea totală a circulației auto prin pasaje, după următorul program:

  • în data de 03.01.2022, intervalul orar 700 – 2100, se vor executa lucrări în zona trecerii la nivel situată la km 11+035, cu închiderea circulației feroviare pe fir II Băneasa – Pantelimon (circulația feroviară se va realiza pe firul I) și interzicerea circulației auto prin pasaj.
  •  în data de 04.01.2022, intervalul orar 700 – 2100, se vor executa lucrări în zona trecerii la nivel situată la km 13+951, cu închiderea circulației feroviare fir I Băneasa – Pantelimon (circulația feroviară se va realiza pe firul II) și interzicerea circulației auto prin pasaj;
  •  în data de 05.01.2022, în intervalul orar 700 – 2100,se se vor executa lucrări în zona trecerii la nivel situate la km 13+951, cu închiderea circulației feroviare fir II Băneasa – Pantelimon (circulația feroviară se va realiza pe firul I) și interzicerea circulației auto prin pasaj.

CFR susține că lucrările de reabilitare a trecerilor la nivel (TN) constă în refacerea suprastructurii căii, prin înlocuirea traverselor defecte cu traverse de beton noi, refacerea sistemului de drenare a apelor pluviale în zona TN, completarea prismului de balast cu piatra spartă nouă, burajul mecanizat al liniei CF cu utilaje de cale, pentru remedierea deficientelor de nivel și direcție și montarea dalelor elastice noi.

„Rugăm conducătorii auto să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară, folosind rute alternative de circulație în intervalul orar aferent desfășurării lucrărilor”, spune compania.