Circulaţia rutieră este închisă pe mai multe drumuri naţionale din Vaslui, Botoşani şi Galaţi
Şapte drumuri naţionale au fost închise, marți seară, în județele Vaslui, Botoșani și Galați, din cauza viscolului.
Astfel, conform Centrului Infotrafic sunt închise DN 24B (E581) Huşi – Albiţa (judeţul Vaslui), DN 11A Podu Turcului (Bacău) – Bârlad (Vaslui), DN 2F Dragomireşti – Bleşca (Vaslui), DN 24C Rădăuţi-Prut – Manoleasa (Botoşani), DN 26 Murgeni – Găneşti (Vaslui) şi DN 24D Cuca – Bălăbăneşti (Galaţi).
Poliţiştii de la Rutieră mai spun că rămâne restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 28A Târgu Frumos – Paşcani, în judeţul Iaşi, şi a celor cu masa mai mare de 3,5 tone pe DN 24 Vaslui – limită cu judeţul Iaşi.
Totodată, meteorologii au emis, marți, o nouă avertizare cod galben de vânt, cu ninsoare spulberată sau viscolită, valabilă până la ora 21.00, pentru județele Vaslui, Vrancea și Galați.
În acest interval se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55-60 km/h, și ninsoare suplberată sau viscolită.