Circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului, deschisă pe câte un fir pe ambele sensuri
Circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului a fost deschisă pe câte un fir pe ambele sensuri de circulaţie, informează news.ro.
Muncitorii au susținut că acesta a fost deschis fără obişnuita inaugurare cu fast la care participă constructorii și politicienii.
”Am auzit că trebuia să vină doamna Firea, dar… o fi avut alte treburi”, a spus unul dintre muncitori, citat de news.ro.
Constructorii au anunțat ca termen pentru finalizarea lucrărilor 30 octombrie, a declarat Primarul General, Gabriela Firea. Aceasta, însă, susține că nu este de acord și că dacă traficul nu va fi reluat în totalitate până în iulie, contractul va fi reziliat.
"Mi s-a transmis, nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe un fir de mers dus şi unul întors prin Pasajul Piaţa Sudului, dar având în vedere că legislaţia nu permite în acest moment să se realizeze recepţii parţiale, practic ar fi răspunderea constructorului pentru acest acces la pasajul Piaţa Sudului pe un fir dus şi pe un fir întors. Dar nu ar fi rău, ar fi foarte bine. Noi aşteptăm finalizarea în integralitatea sa a acestui obiectiv", declara Gabriela Firea, joi.
Construcţia Pasajului Piaţa Sudului a început în primăvara anului 2014 şi trebuia terminată la sfârşitul anului 2015, mai precizează news.ro.
Investiţia este de 28,3 milioane de euro, din care finanţarea europeană este de 18,9 milioane de euro.