Scandal la Spitalul Floreasca: „Trebuie să aștept să vină Iohannis și mama stă de la 11.00 să aștepte salvarea” (VIDEO)
O femeie a fost nemulțumită de vizita președintelui Klaus Iohannis la spitalul Floreasca pentru a vedea victimele exploziilor de la Crevedia, care a cauzat întârzieri ale ambulanțelor.
Mesajul femeii pentru Iohannis
Ea a spus că medicii din România sunt buni, dar lucrează în condiții foarte grele, aerul condiționat nu funcționează, stau la temperaturi de 40 de grade. Aceasta a fost întrebată ce mesaj i-ar transmite președintelui, iar aceasta sa răspuns: Să stea două zile în salon unde a stat mama, asta îi doresc”, informează Știripesurse.
Femeia era revoltată de faptul că mama sa, pacientă în spitalul Floreasca, așteaptă o salvare, care nu poate veni, pentru că trebuia pregătită vizita președintelui Klaus Iohannis.
„Suntem umiliţi şi daţi afară din spital? Pentru ce? Ca să aştept să vină Iohannis şi mama sta de la 11.00 să aştepte salvarea să o ducă acasă? Nu m-aţi lăsat cu o pereche de pampers să-i aduc să o schimbe şi voi îl aplaudaţi pe Iohannis? Ruşine poporului român, ruşine toleranţei, ruşine vouă că staţi în tăcere şi acceptaţi voi această umilinţă. Nu faceţi nimic pentru noi şi generaţiile viitoare. Doar sunteţi martori tăcuţi. Ruşine poporului român!”, a afirmat o femeie care se afla la intrarea în Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Femeia a fost întrebată care sunt nemulțumirile sale. „Mă nemulţumeşte umilinţa pe care noi o tolerăm. Ştiţi câţi aparţinători sunt acolo? O grămadă. Ştiţi ce fac? Suportă în tăcere şi plâng şi spun în spate, nu în faţă”, a spus ea, arătând că ”sistemul de ventilaţie e nefuncţional de multă vreme”, a răspuns femeia.
„Asistentele stau în nişte condiţii execrabile din punct de vedere al condiţiilor de ventilaţie, infirmierele de asemenea, curg transpiraţiile pe ele, ca să îi dea mamei mele medicaţie şi să îi schimbe pampersul”, a mai subliniat ea.
Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca
Președintele Klaus Iohannis a vizitat victimele exploziilor de la Crevedia care sunt internate la spitalul Floreasca. Acesta a spus că trebuie găsite soluții pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc.
„Autorităţile trebuie să caute explicaţii şi soluţii. Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni”, a spus şeful statului.