Ciocăzanu: Iohannis a comis-o! A emis judecăţi care vin în totală contradicţie cu promisiunile din bătălia pentru Cotroceni
Klaus Iohannis a avut marți un atac dur la presă şi informaţiile furnizate de aceasta. La prima şedinţă CSM la care a participat în funcţia de preşedinte, Klaus Iohannis a declarat că CSM-ul și Inspecția Judiciară trebuie să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare.
Şi de asemenea a pornit la un atac asupra justiţiei pe un nou front. Nu a mai criticat magistraţii, cum o făceau alţi politicieni, dar le-a adus aminte că nu sunt superputere.
“Președintele a comis-o!”, consideră Laurențiu Ciocăzanu. Într-un editorial postat pe paginadepolitică.ro, jurnalistul spune că „Iohannis a emis în spaţiul public judecăţi care vin în totală contradicţie cu promisiunile electorale din bătălia pentru Palatul Cotroceni”.
“1 – Ce rost are să le spui procurorilor sau judecătorilor că sunt mai presus de celelalte puteri – legislativă şi executivă? Nu faci decât să pui o presiune imensă pe justiţie care poate avea drept principală consecinţă timorarea unor instituţii precum DNA, DIICOT, tribunale etc. Adică, ce să înţeleagă oamenii din justiţie când preşedintele spune că ei sunt „supraputere”? Că dacă vor continua să-i înhaţe pe politicieni, pe moguli, pe combinatori, vor avea de-a face cu rezistenţa preşedintelui?
2 – Povestea cu „scurgerile” de informaţii din dosarele penale e grija dintotdeauna a baronimii române, a marilor penali şi a unor moguli de teapa lui Dan Voiculescu, toţi strâns uniţi în jurul PSD în încercarea acestui partid-cancer al democraţiei de a pune botniţă presei. E deja celebrul proiectul de lege băgat pe ţeava parlamentului de senatorul PSD Şerban Nicolae, fost avocat al coruptului PSD Cătălin Voicu. Ponta a susţinut atunci „legea Şerban” care prevede inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru acei jurnalişti care-şi asumă riscul de a publica grozăvii despre jefuirea statului de către mafia politică penală. Cătălin Tolontan a sesizat bine pericolul mişcărilor PSD menite să sugrume libertatea presei.
3 – Prezenţa procurorului general la şedinţele CSAT a fost lesne demontată de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei şi piesă-cheie în regimul Băsescu pentru întărirea puterii justiţiei. Ea a explicat clar că nu are ce să caute un procuror (parte a puterii judecătoreşti) la şedinţele unui organism format exclusiv din reprezenţanţi ai puterii executive (preşedinte, premier, miniştri). Riscul? Posibila sa contaminare cu influnţe politice, ceea ce îi poate afecta independenţa de protector al procurorilor în faţa presiunilor politice (şi, slavă Domnului!, colcăie România de astfel de presiuni).
4 – Ridicarea Raportului MCV în favoarea căreia s-a pronunţat preşedintele. Fin cunoscător al domeniului Justiţiei, Dan Tăpălagă a surprins, pe Hotnews, riscul imens care paşte România dacă o astfel de idee va deveni realitate. „Interesul cetatenilor Romaniei este sa aiba o justitie independenta pe termen lung. A reclama ca Romania indeplineste azi conditiile tehnice ridicarii MCV fara a privi in mod realist la clasa politica si la dorinta ei tot mai mare de a imblanzi justitia nu vine in intampinarea interesului public. De ridicarea MCV se vor bucura, cel mult, politicienii, baronii locali, infractorii mari si mici.”, scrie Tăpălagă într-un comentariu mai amplu despre consecinţele vorbelor lui Klaus Iohannis.”, scrie Ciocăzanu.
Toate aceste afirmaţii periculoase ce pot fi considerate drept o palmă dură dată independenţei justiţiei şi presei independente riscă să şubrezească rapid încrederea în noul preşedinte.
“La final, să facem totuşi un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim ce impact vor avea vorbele lui Iohannis de azi dacă Dan Voiculescu va fi pus în libertate, în ciuda sentinţei definitive şi irevocabile a justiţiei prin care mogulul a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Poate ar fi doar o coincidenţă satanică, dar ar fi un dezastru de imagine pentru Klaus Iohannis. Şi să mai adăugăm faptul că fostul primar al Sibiului are un proces pe rol cu ANI ce aşteaptă o sentinţă definitivă. E un subiect care l-a costat enorm în campanie, dar care a fost trecut cu vederea de România anti-PSD din dorinţa de a feri Palatul Cotroceni de un personaj ca Victor Ponta. Riscă domnul Iohannis să lase impresia că intervenţia sa de la CSM este şi una pro domo, legată de propriul proces cu ANI, interpretabilă drept presiune preventivă la adresa justiţiei? Bineînţeles că da. Puse cap la cap toate aceste suspiciuni se pot transforma într-o adevărată bombă cu ceas pentru noul preşedinte, la foarte scurt timp după învestirea sa în funcţie. Una care începe să ticăie repede dacă preşedintele n-o dezamorsează la timp…”, se mai arată în editorialul scris de Ciocăzanu.