"Ciobanul Ghiță", denunț la DNA: Banii europeni ajung doar la unii fermieri

"Ciobanul Ghiță", denunț la DNA: Banii europeni ajung doar la unii fermieri

Gheorghe Dănulețiu, cunoscut în spațiul public drept "ciobanul Ghiță", s-a prezentat vineri la sediul DNA unde alături de alți fermieri a depus o plângere penală. Aceștia s-au plâns că fondurile europene sunt distribuite în mod ilegal doar pentru anumite persoane.

Fermierii susţin că reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au acordat preferenţial fondurile destinate producţiei de carne. Fermierii nu au oferit nume sau informaţii suplimentare, însă au spus că au prezentat celor de la DNA documente şi dovezi care să le susţină afirmaţiile, scrie Adevărul.

"Am venit să vedem poate aici ne găsim dreptatea, că peste tot pe unde am umblat, au fost multe vorbe şi mai puţine fapte. Este vorba despre cărţile de rase, despre berbecii care se vând şi multe alte lucruri. Este vorba despre bani europeni care ajung la unii dintre fermierii din România. Era un grup restrâns. Nu ştim câţi, suntem nişte oameni ca şi ceilalţi, suntem fermieri şi doar am venit să ne cerem drepturile", a precizat "ciobanul Ghiță" în față la DNA.

Un alt fermier, prezent la DNA, a declarat că a sesizat și Ministerul Agriculturii privind neregulile, iar instituția ar urma să verifice situația.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie