Un cioban care a apelat 112 pentru că a fost răpit, cercetat acum de polițiști

Publicat: 08 08. 2019, 15:42
foto: Pixabay

Un cioban din Hunedoara, în vârstă de 44 de ani este acum cercetat de polițiști după ce a apelat servicul de urgență 112.

Bărbatul a sunat de cinci ori la numărul unic de urgență și a susținut de fiecare dată cp ar fi fost răpit de anumite persoane necunoscute, fiind mai apoi legat la ocgi și transportat cu o mașină spre punctul de frontieră de la Nădlac.

În momentul când a apelat la 112, ciobanul și-a luat o identitate falsă, pretinzând că este o altă persoană, luată pur și simplu de pe p stradă din oraș, împotriva voinței sale.

„Imediat, s-au declanşat activităţi specifice în astfel de cazuri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Biroului de Analiză a Informaţiilor Hunedoara reuşind, în urma cercetărilor, să identifice apelantul, în scurt timp. Acesta este un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bucureşci, ce a fost condus la sediul IPJ Hunedoara pentru audieri”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, informează Agerpres.ro.

La scurt timp, ciobanul pus pe glumea fost localizat pe un deal din apropierea orașuluiDeva, acolo unde se afla cu oile.

După mai multe discuții cu polițiștii, bărbatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice și luat de val a sunat la 112 pentru un apel fals care nu corespunde cu realitatea.

Acesta este cel de-al doilea caz de apeluri false din ultimele zile cu care se confruntă poliţiştii din Hunedoara, după ce, marţi, un adolescent de 16 ani, din Brad, a sunat la 112 şi a reclamat că ar fi fost răpit de persoane necunoscute. Și atunci ca și acum, totul s-a dovedit a fi fals.