Încă trei educatoare de la grădinița din Popești-Leordeni sunt bănuite că s-ar fi purtat urât cu copiii.
Cel puțin 11 părinți au fost audiați până acum la Poliția orașului. Ei spun că educatoarea înregistrată patru ore în timp ce zbiera la copii și-i amenința s-a purtat urât de mai multe ori cu cei mici, nu doar în timpul în care a fost înregistrată. Femeia urmează să fie audiată. Alte trei educatoare sunt bănuite și ele de aceleași fapte.
Conducerea SRL-ului în care funcționa grădinița ar fi știut aceste lucruri.
Educatoare: „Ăla mă umple pe mine de draci, să vezi bătaie ce îi dau astăzi”.
Angajată: „Vezi, că și eu sunt plină de nervi! Așa mi-a mers de lunea, din plin!”
Marina Constantinescu, avocata mamei care a înregistrat-o pe educatoare, a declarat pentru Știrile Pro TV: „Minora vorbește de patru educatoare și le dă numele”.
Reporter: Dar ce spune despre ele că-i făceau?
Avocată: „Că o certau, că-i vorbeau urât, că o mai băteau pe piciorușe, de multe ori i se dădea peste gură. Este surprinsă într-o înregistrare video de către tată în momentul în care îi spune că doamna Andreea o face proasta pământului. A prezentat câteva vânătăi pe picioare și i s-a spus că a fost lovită de către unul dintre colegi și o zgârietură pe față”.
Educatoare: „Dacă ceva nu știi, te dau cu capul de masa asta ori de câte ori greșești. Cineva o să-și ia bătaie rău și o să fie așa cu ochii vineți de ziua lui”.
Educatoare: „Vrei să mergem la doctor? Vrei să mergem la spital? Da, sa iti duc creierul asta la reparat, poate iti revii”.
Dumitru Ivette, mama unui băiat, a spus că s-a simțit furioasă și neputincioasă când a aflat prin ce trece copilul ei: „Cere să fie dus la doctor. Spune în mod repetat au, au, au și ea continuă să îl lovească”.
Reporter: Cum v-ați simțit când ați ascultat momentul ăla?
Dumitru Ivette, mama unui băiat: „Total neputincioasă și total furioasă”.
Știrile Pro TV mai informează că Primăria Popești-Leordeni a anunțat că a cerut o statistică de la Registrul Comerțului pentru a vedea câte grădinițe sunt în localitate. Toate vor fi controlate de Poliția Locală și Direcția de Asistență Socială.