Cine sunt tinerii morți într-un cumplit accident rutier produs la Sibiu: Un fiu de politician și fata unui preot evanghelic

Publicat: 21 12. 2022, 13:12
captură TV

Apar noi informații despre accidentul cumplit din Sibiu, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața. Alte două victime au ajuns la spital în stare gravă. Andrei Preda Pandele, tânărul de 19 ani, mort pe loc, era fiul unui politician din Brașov, Emanuel Preda. El se afla la momentul tragediei pe scaunul din dreapta, potrivit Adevărul.

La scurt timp a murit și Sonja Maria Untch, de 20 de ani, care se afla pe bancheta din spate a mașinii. Tânăra era fiica lui Untch Klaus, preot evanghelic și a unui cadru didactic.

Ea absolvise Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu și se înscrisese la o facultate în Viena, Austria. De curând, se hotărâse să studieze în România. Alți doi tineri au fost răniți și duși la spital.

Grav accident de circulație la Sibiu

Potrivit reprezentanților Ambulanței Sibiu, accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marți pe strada Prelungirea Mihai Viteazu, drumul care face legătura între municipiul Sibiu și zona nouă rezidențială și comercială din comuna Șelimbăr.

„Din primele cercetări efectuate se pare că șoferul unui autoturism a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu un autotren (TIR) parcat pe marginea părții carosabile. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care s-a produs accidentul”, a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.