Patru români au surprins autoritățile americane furând bijuterii în valoare de peste un milion de dolari dintr-un magazin din Walton County.
Se pare că aceștia ar avea o legătură strânsă cu o rețea de crimă organizată, potrivit Biroului șerifului din Walton County, notează romaniatv.net.
Gruparea este formată George Păun, în vârstă de 31 de ani, Stela Sava, de 26 de ani, Terca Târnovan în vârstă de 31 de ani și Vasile Lăcătuș de 27 de ani.
Toți cei patru se află momentan în custodia poliției și sunt acuzați de furt calificat de peste 20.000 de dolari și de furt calificat în comun cu una sau mai multe persoane în legătură cu un incident din anul 2022 în Miramar Beach.
De asemenea, Sava, Târnovan, Lăcătuș au mandate de arestare pentru furt calificat de peste 100.000 de dolari și furt calificat în asociere cu una sau mai multe persoane pentru bunuri furate de la un magazin de pe 30A, care a avut loc pe 11 aprilie, conform datelor furnizate de autorități.
Polițiștii americani au mai susținut că aceștia au reușit să se facă nevăzuți cu ajutorul unui SUV negru, condus de către un bărbat, al patrulea membru din grupare
„Un anchetator al Biroului șerifului din comitatul Walton care a venit la fața locului i-a recunoscut imediat pe suspecți dintr-un caz la care a lucrat în decembrie 2022, când un Rolex a fost furat de la un bijutier din Miramar Beach folosind o tehnică de prestidigitație”, au precizat reprezentanții biroului șerifului într-un comunicat de presă.
La o săptămână după jaf, SUV-ul negru a abandonat pe Serenoa Road din Santa Rosa Beach, iar cei patru hoți au fost identificați
„Anchetatorii au reușit să vorbească cu o femeie care a dus trei indivizi cu mașina din zonă după ce aceștia au declarat că mașina lor s-a stricat. Unul dintre suspecți își folosise telefonul pentru a comunica cu ea după ce i-a lăsat acolo. Toți trei se potriveau cu descrierea suspecților. Supravegherea video a confirmat ulterior că erau aceiași trei indivizi care au comis furtul de pe 30A”, au declarat polițiștii.