Cine sunt cei 10 pacienţi care au decedat în incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ. Persoanele aveau vârste cuprinse între 67 și 86 de ani

Cine sunt cei 10 pacienţi care au decedat în incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ. Persoanele aveau vârste cuprinse între 67 și 86 de ani
FOTO: Facebook: Exploziv TV Neamt

Persoanele care s-au stins din viață,în urma incendiului desâmbătă seară, în Secţiia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, erau7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă transmis de conducerea spitalului,potrivit Agerpres.

”În urma incendiului, zece pacienţi care se aflau în stare critică şi primeau îngrijiri în secţia ATI şi-au pierdut viaţa. Este vorba de şapte bărbaţi şi trei femei cu vârsta cuprinsă între 67 şi 86 de ani. Ceilalţi şase pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu,au fost transferaţi sâmbătă noapte către Spitalul modular din Leţcani”, anunţă conducerea spitalului, potrivit News.ro

”Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI”, spunreprezentanţii spitalului.

„Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI”, se arată în comunicatul de presă, citat de Hotnews.ro.

În cursul nopții, conducerea spitaluluia realizat o listămateriale şi echipamente necesarecare va ajunge la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât pacienții care sunt internați să primeascăîngrijirile de care au nevoie.

Incendiu la Piatra Neamț

Reamintim că unincendiuputernic a izbucnit în jurul orei 18:30, la secția ATI de laSpitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde bolnavii COVID se aflauintubați. A fost activat planul roșu de intervenție. Zece persoane au murit și alți cinci se află în stare critică. Secția de Terapie Intensivă a spitalului a fost distrusă, iar ceilalți pacienți urmează să fie transportați la alte spitale. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)