Cine moștenește firmele și averea fabuloasă a lui Adrian Kreiner, milionarul ucis la Sibiu

Publicat: 13 11. 2023, 10:23
Sursa foto: Facebook/ Adrian Kreiner

Adrian Kreiner a murit după ce, săptămâna trecută, în noaptea de duminică spre luni, trei bărbați care purtau măști și mănuși au intrat în vila lui din Sibiu și l-au bătut cu bestialitate timp de aproximativ 40 de minute.

Se crede că jaful ar fi fost un pretext pentru un asasinat la comandă

Unul dintre cei mai buni prieteni ai milionarului a dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, detalii importante din viața secretă a acestuia, dar și care erau problemele de natură financiară ce s-ar putea afla în spatele omorului, în condițiile în care s-a speculat că jaful ar fi fost paravanul pentru un asasinat la comandă.

Potrivit sursei citate, afaceristul a plecat în Austria încă de foarte tânăr, pentru a-și găsi de lucru. Pe atunci, sibianul se numea Adrian Mercurian și nu voia decât să muncească pe brânci, pentru un trai mai bun. Tânărul sibian s-a angajat la o fabrică de piese auto, unde a început să învețe meserie.

Cu timpul, a cunoscut o o austriacă simplă, din clasa de mijloc, iar în scurt timp au avut o fiică. La momentul căsătoriei, sibianul a considerat că este mai indicat să preia numele soției, în condițiile în care trăia în Austria și avea deja propriul plan de afaceri.

Despărțit de soție, bărbatul a revenit la Sibiu sub numele de Adrian Kreiner, unde și-a deschis compania Matec CNC Technik și a început să producă piese și componente pentru industria auto, în beneficiul companiei Ina Schaeffler din Brașov, un jucător important în industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni.

Kreiner avea propria sa criptomonedă

Între timp, la sugestia apropiaților, Kreiner a dezvoltat și propria criptomendă, pe care a denumit-o GMD și în care a investit, spun sursele citate, 1,3 milioane de euro.

În ciuda averii sale impresionante, Adrian Kreiner a ales să ducă o viață extrem de discretă, cu toate că era un mare amator de cluburi și petreceri cu femei frumoase. În acest sens, viața amoroasă a omului de afaceri era considerată de prietenii lui mai degrabă ciudată.

Cu toate că avea o relație stabilă cu Adriana Emilia Viliginschi, cei doi nu ieșeau împreună decât la nunți, botezuri sau alte evenimente oficiale. Mai mult decât atât, nici ea și nici el nu aveau, pe platformele de socializare, fotografii împreună.

Preitenii lui Kreiner cred că atacul asupra afaceristului are legătură cu investitori necunoscuți

Afacerile sibianului ar fi început să scârțâie după izbucnirea războiului din Ucraina, când prețul metalului a început să crească. Atunci, Kreiner ar fi încercat o renegociere a contractului cu fabrica din Brașov, în sensul în care să prelucreze piesele cu metalul clienților, iar pe de altă parte a scos la vânzare o parte din acțiunile Matec CNC Technik.

Vizavi de această tranzacție, omul de afaceri ar fi destăinuit prietenilor apropiați că a negociat cu mai mulți investitori, însă rezultatul discuțiilor este mai degrabă marcat de incertitudine, fără să ofere vreun indiciu cu privire la identitatea persoanelor respective.

Ca urmare, potrivit prietenilor apropiați ai lui Adrian Kreiner, aceasta ar putea fi cheia atacului din noaptea de duminică spre luni.

Singurele imagini în care apar autorii crimei au fost surprinse de camere de luat vederi din zonă, în condițiile în care sistemul e supraveghere video fusese decuplat de criminali. Sibianul avea camere de supraveghere doar în exteriorul casei, în condițiile în care se temea ca nu care cumva răufăcătorii cibernetici să obțină imagini din interior, legate de viața lui privată.

Sursele citate au precizat că averea va fi împărțită între mama, fiica și iubita milionarului, în timp ce ultimele două ar trebui să se ocupe de viitorul companiei.

Totodată, prietenii lui Kreiner au spus că milionarul își aducea des fiica în România, unde încerca s-o învețe cât mai multe despre afacerea familiei, în așa fel încât, la un moment dat, să se poată descurca singură.