Cine este individul care a vandalizat mașinile de la Parlament. A fost reținut de Poliție
Un individ care a participat la protestul împotriva certificatului verde COVID marți, la Parlament, a vandalizat mai multe mașini parcate în zonă. În această seară, presupusul făptaș a fost reținut.
Bărbatul care a pulverizat cu vopsea patru mașini la protestul de la Parlament ar fi Gheorghe Florin, un bărbat în vârstă de 50 de ani, potrivit Antena 3. 160 de protestatari se află în vizorul Poliției. 58 de sancțiuni au fost deja aplicate.
Ce au descoperit polițiștii la protestatarul care a vandalizat mașinile
Gheorghe Florin a fost identificat cu mască de gaze, două cătușe, o stație și un cuțit.
Potrivit MAI, patru mașini au fost distruse, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere în acest sens. Gheorghe este audiat la săvârșirea infracțiunii de distrugere.
„Cel în cauză a fost depistat de jandarmi, pe Bulevardul Libertății, din municipiul București, iar în urma controlului corporal și al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție.
Față de bărbat, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 372 din Noul Cod Penal, respectiv ,,Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.” În paralel, cu privire la evenimentul de astăzi (marți – n.r.), sunt cercetate alte două infracțiuni, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional”, potrivit MAI.
George Simion s-a delimitat de orice gest de vandalism. Potrivit liderului AUR, persoana care a vandalizat mașinile de la Parlament trebuie să răspundă în fața legii.