Cine compune misteriosul Grup de Comunicare Strategică: 12 dintre cei 19 membri au grade militare

Cine compune misteriosul Grup de Comunicare Strategică: 12 dintre cei 19 membri au grade militare

Noi informații au apărut despre misteriosul Grup de Comunicare Strategică, entitatea care controlează de la finalul lui februarie 2020 întreaga comunicare despre evoluția epidemiei în România.

PressOne publică informații cu toți cei 19 membri ai Grupului, dezvăluind totodată că toate deciziile sunt luate de oameni de comunicare din opt structuri militarizate ale statului, cele mai multe din aparatul Ministerului de Interne.

De altfel, 12 dintre cei 19 membri ai grupului au grade militare. În acest moment, Grupul este împărțit în două părți:

una activă, care reunește nouă membri din șase instituții:Guvern, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Situații de Urgență (din subordinea MAI) și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

cealaltă parte a Grupului, care reunește alți zece membri din alte șase instituții,asigură suportul pentru comunicarea evenimentelor care implică instituțiile pe care le reprezintă. Aceste șase instituții sunt: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Transporturilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Dintre cele 12 entități ale statului care au reprezentanți în acest grup, opt sunt de factură militară, iar cel puțin 12 membri ai Grupului de Comunicare Strategică au grade militare sau de poliție.

Sursele consultate de pressone au explicat faptul că Ministerul Afacerilor Externe are doi reprezentanți în acest grup deoarece comunică datele pentru cetățenii români aflați în străinătate.

De cealaltă parte, Poliția de Frontieră a fost cooptată la începutul epidemiei, când zeci de mii de cetățeni români erau pe cale să se întoarcă din străinătate în condițiile în care multe state aveau granițele deja blocate, iar la intrarea în România se instituise carantină obligatorie pentru cei veniți din alte țări.

Cine sunt membrii Grupului

I. Structura activă a grupului are 9 membri:

Guvern

ANDI MANCIU– coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică. În prezent ocupă funcția de consilier de stat în Guvernul României. A fost ziarist specializat în domeniul politic timp de nouă ani. A intrat în presă în 2006 la Realitatea TV. Ulterior, a fost reporter la Evenimentul Zilei, la agenția de știri NewsIn, la B1 TV și la agenția de presă Mediafax. A ieșit din presă în 2015 pentru a se ocupa de comunicare politică. A fost coordonator al Departamentului de Comunicare al PNL timp de patru ani, până în noiembrie 2019. După ce președintele PNL, Ludovic Orban, a devenit premierul României, Manciu a devenit consilier de stat al prim-ministrului și coordonator al comunicării la nivel guvernamental.

IULIAN DRĂGOI– este comisar de poliție și detașat consilier la cabinetul secretarului de stat Andi Manciu de la Guvern. A fost director al Departamentului de Comunicare Strategică din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dar și șef împuternicit al Direcției de Informare și Relații Publice din MAI. A lucrat în presă înainte să devină ofițer de poliție. A fost reporter acreditat pe poliție la Realitatea TV și, mai apoi, la România TV. Din februarie 2016 a intrat în Ministerul de Interne, fiind angajat ca ofițer la Direcția de al Direcției de Informare și Relații Publice, pe care a ajuns să o conducă prin împuternicire patru ani mai târziu.

Ministerul de Interne

SORINA ELENA COȘBUC– este consilier al ministrului de Interne, funcție pe care a avut-o atât în mandatul lui Marcel Vela, cât și în cel al lui Lucian Bode. Înainte să intre în zona de consiliere politică a fost producător executiv al știrilor de la Realitatea TV și producător al emisiunii„Jocuri de Putere”, moderată de fostul realizator TV Rareș Bogdan, în prezent europarlamentar PNL. De altfel, Sorina Coșbuc a plecat din presă imediat după intrarea PNL la guvernare, în noiembrie 2019. A fost pentru două luni (noiembrie 2019 – ianuarie 2020) consilier al ministrului de Interne Marcel Vela, după care a intrat în echipa de consilieri ai secretarului de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătății, unde a stat foarte puțin, întorcându-se din nou în poziția de consilier al lui Vela.

ADRIAN CUȚURESCU– este inspector principal și directorul adjunct al Centrului Cultural din Ministerul de Interne, funcție pe care o ocupă începând cu 2019. În anul 2008 lucra deja la Direcția de Informare și Relații Publice din MAI, la acel moment fiind simplu agent de poliție. A intrat în corpul ofițerilor de poliție în anul 2015.

Ministerul Sănătății

OANA GRIGORE– este directoarea Direcției Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din Ministerul Sănătății. Lucrează din 2003 în Ministerul Sănătății, unde a ocupat timp de mai mulți ani, cu scurte perioade de pauză, funcția de purtător de cuvânt.

Ministrul Afacerilor de Externe

ANDREI ȚĂRNEA– este diplomat și directorul general al Direcției pentru Comunicare și Diplomație Publică al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). A fost timp de șapte ani directorul Institutului Aspen România (2010 – 2017). A fost comisar al Sezonului România – Franța (2018 – 2019), un program guvernamental bilateral creat cu scopul de a schimba imaginea publică la nivel de societate prin cultură.

OANA DARIE– este purtător de cuvânt al MAE din iunie 2018. Lucrează în MAE din 2015, anterior fiind consilier pentru Afaceri Europene și secretar I. Și-a început cariera în sistemul public în 2006, la Ministerul Sănătății, unde a fost consilier pentru Afaceri Europene timp de doi ani, după care a lucrat timp de trei ani, pe aceeași poziție, la Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului. Între 2011 și 2015 a lucrat la Comisia Europeană ca jurist.

Departamentul pentru Situații de Urgență

THEODOR DAN MIHAI– este purtătorul de cuvânt al Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne din vara anului trecut. A intrat în aparatul guvernamental la începutul anului 2019 în poziția de consilier la cabinetul secretarului de stat Raed Arafat. În prima declarație de avere completată ca angajat al statului, Mihai afirmă că anterior nu a realizat niciun venit și nu declară niciun bun imobil sau mobil și nici un cont în bancă. Practic are o declarație de avere goală. De asemenea, nu există nicio informație publică despre activitatea lui anterioară.

Serviciul de Telecomunicații Speciale

CĂTĂLIN CHIRCĂ– este locotenent-colonel și este purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) din noiembrie 2019. Anterior, începând cu 2010, a lucrat ca ofițer la IGSU al județului Alba pentru trei ani, iar din 2013 a devenit purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Este absolvent al Academiei Forțelor Terestre, iar ulterior a obținut o diplomă de licență în drept la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

II. Structura de suport a grupului are 10 membri:

Ministerul Apărării Naționale

CONSTANTIN SPÂNU– este general de brigadă și șef al Direcției Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale (MApN) începând cu 2016. Din 1999 lucrează în diverse structuri care se ocupă de comunicare în MApN, iar timp de opt ani a fost purtător de cuvânt al instituției. A absolvit Academia Forțelor Aeriene în 1993, deține o diplomă de licență în științe politice la Universitatea din București și a urmat mai multe cursuri de perfecționare în străinătate.

Ministerul Transporturilor

LAURENȚIU VOICU– este directorul Direcției de Comunicare, Relația cu Sindicatele, Patronatele și Organizațiile Neguvernamentale din Ministerul Transporturilor din 2016. Lucrează în administrația publică de la începutul anilor 2000, cea mai mare parte a timpului fiind angajat al Ministerului Transporturilor, însă în trecut a mai fost consilierul personal al președintelui Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, dar și membru în Consiliile de Administrație de la TAROM, Administrația Canalelor Navigabile Constanța sau Administrația Fluvială Dunărea de Jos.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

ALINA MOISOI– este colonel de pompieri și șefa Serviciului de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), dar și coordonatoarea comunicării pentru Comitetul Național a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Potrivit propriei pagini de Facebook, Moisoi a studiat Dreptul la Universitatea „Nicolae Titulescu”.

ADRIAN MARIN– este maior și purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Lucrează de circa zece ani în IGSU în zona de comunicare, pentru o perioadă fiind parte a colectivului de redacție al Revistei „Dealul Spirii”.

Inspectoratul General al Poliției Române

GEORGIAN DRĂGAN– este comisar-șef și împuternicit din septembrie 2020 să conducă Centrul de Informare și Relații Publice din Poliția Română. Lucrează în structura de comunicare a Poliției Române din 2014, asigurând și în prezent atribuții de purtător de cuvânt. Lucrează în structurile Ministerului de Interne începând cu 2012, după ce a absolvit Academia de Poliție.

CORNEL OCTAVIAN DAN– este comisar și împuternicit șef al Serviciului de Comunicare și Informare Publică din cadrul Centrul de Informare și Relații Publice din Poliția Română. Lucrează în această structură din 2013, anterior fiind polițist la Secția 23 din București.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

SORIN DESPINA– este colonel și împuternicit din ianuarie 2020 ca șef al Serviciului Comunicare Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR). Lucrează de peste 20 de ani în Jandarmerie, iar cea mai mare parte a acestora a activat în cadrul Revistei „Jandarmeria Română”.

GEORGE ENE– este maior și lucrează în cadrul Biroului Revista „Jandarmeria Română” din cadrul IGJR. În 2010 absolvit Academia de Poliţie, iar până în 2014 a lucrat la Unitatea Specială 30 Jandarmi Protecție Instituțională „Obiective Diplomatice” București, după care s-a transferat la Revista „Jandarmeria Română”.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

TATIANA BERLINSCHI– este comisar-șef de poliție și este împuternicită din 2020 să ocupe funcția de șef al Centrului de Informare și Relații Publice din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). În trecut a mai ocupat diverse poziții de conducere în cadrul Inspectoratului.

ALEXANDRA GĂVAN– este comisar și este împuternicită din 2020 să ocupe funcția de șef al Biroului de Presă al IGPF. Tot de anul trecut ocupă și funcția de purtător de cuvânt al Inspectoratului. A lucrat la Inspectoratul Județean de Poliția de Frontieră Giurgiu, iar din 2016 s-a mutat la IGPF.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`