Cine apără banii asiguraţilor de fraudele comise pe faţă? Nicio instituție nu face nimic în cazul doctorului din Pașcani care își trecea sute de gărzi false
Dublu ghinion pentru medicul Costică Pânzaru, directorul Spitalului Municipal Pașcani. Acesta a fost implicat într-un accident de circulație, joi seară, răsturnându-se cu mașina pe DN28A după ce a lovit un animal. Doar că pe lângă rănile suferite, doctorul s-a dat de gol privind ilegalitățile pe care le făcea. Acesta figura în momentul accidentului ca fiind de gardă la spitalul pe care îl conduce.
"Ziarul de Iaşi“ a relatat chiar săptămâna trecută despre numărul uriaş de gărzi pe care le face dr. Pânzaru, 172 anul trecut, practic o gardă la fiecare două zile, exprimându-se suspiciunea că acestea pot fi efectiv făcute, iar la câteva zile doctorul a ținut să arate tuturor cum stă el în spital în gardă, răsturnându-se cu mașina la câțiva zeci de kilometri depărtare de spitalul în care figura că este în gardă în acel moment.
Aceste practici ale doctorului reprezintă un caz flagrant și evident de fals în acte prin care se fraudează bani din sistemul sanitar și așa prost finanțat. Însă, nicio instituție nu vrea să facă ceva în privința medicului din Pașcani care strânge și 16.000 de lei din gărzi pe care nu le efectuează.
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi (DSP), instituţia care coordonează activitatea spitalelor din judeţ, şi Consiliul Local Paşcani, instituţia în subordinea căruia se află Spitalul Municipal Paşcani, nu au început nicio anchetă în cazul Pânzaru, şi nici nu arată că au intenţii în acest sens.
Spitalul în care lucrează doctorul Pânzaru la rândul său nu poate face nimic, deoarece ar însemna ca managerul Costică Pânzaru să îl ancheteze și eventual sancționeze pe doctorul primar obstetrică-ginecologie Costică Pânzaru, ceea ce suntem convinși că nu se va întâmpla.
"Direcţia de Sănătate Publică va studia informaţiile cu privire la acest caz şi va lua măsurile care se impun, dacă va fi cazul“, a arătat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP când a fost întrebat de acest caz.
În schimb, Consiliul Local Pașcani nici nu știe măcar atribuțiile pe care le are și pare dornic să scape de acest subiect. De altfel, în presa locală este cunoscut faptul că doctorul Pânzaru este un apropriat al PSD și al primarului de Pașcani, Dumitru Pantazi, pe care l-a lăudat de fiecare dată în campaniile electorale și în aparițiile publice.
"Domnul doctor Pânzaru are semnat un contract de management cu primarul municipiului Paşcani. Dumnealui are setaţi nişte indicatori pe care trebuie să-i respecte. În ceea ce priveşte activitatea medicală, nu este de competenţa noastră să deschidem o anchetă. Totuşi, ne vom interesa, şi, dacă lucrurile stau aşa, vom apela la Serviciul Resurse Umane din spital pentru precizări", a precizat Cristian Menegon, purtător de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Conform şefilor din spitalele ieşene, un medic nu are voie să lipsească din gardă. În cazul în care nu poate acoperi garda programată într-o anumită zi, doctorul trebuie să facă din timp, peste 48 de ore, o cerere scrisă la conducerea unităţii medicale în care să precizeze numele specialistului care îi va ţine locul. Cu alte cuvinte, dr. Pînzaru trebuia să facă o cerere către el însuşi, apoi să o aprobe şi să desemneze un înlocuitor, dar totul cu două zile înainte de accident.
Costică Pânzaru nu a răspuns apelurilor telefonice primite de la jurnaliștii Ziarului de Iași când aceștia au dorit să îl întrebe cum e gărzile pe care le face.
Prin urmare, vedem cum nicio instituție nu este interesată să vadă cum un manager de spital face ce vrea fără sădea socoteală nimănui și mai grav decât banii fraudați prin astfel de falsuri e faptul că se pune în pericol și viața pacienților pentru că niciodată nu știm ce se putea întâmpla, iar pacienții care ajungeau de urgență la spitalul din Pașcani nu puteau să primească îngrijiri pentru că doctorul care trebuia să fie în gardă era prea ocupat să se răstoarne cu mașina la zeci de kilometri distanță deși el încasa bani să fie la muncă.
În contextul acestui context, trebuie să reamintim și ce fel de caracter are doctorul Pânzaru. "Faptul că a murit după 72 de ore înseamnă că ne-am făcut datoria", spunea medicul în iulie după decesul unui tânăr care a fost operat de mai multe ori fără succes în spitalul pe care îl conduce. (Detalii AICI)