Cine a fost Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii. Tradiții și obiceiuri pe 27 decembrie

Publicat: 27 12. 2022, 09:12
Icoană cu Sfântul Ștefan. Sursă foto: ortodoxiatinerilor.ro

Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, este sărbătorit Sfântul Ștefan, primul dintre diaconi și primul mucenic ce și-a dat viața pentru credință. Circa 422.000 de români poartă numele său.

Cine a fost Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan a fost martor al Învierii și Înălțării Domnului, dar și al Pogorârii Duhului Sfânt. A avut o credință profundă și a săvârșit numeroase minuni.

După întemeierea Bisericii, el a fost primul dintre cei șapte apostoli chemaţi să predice cuvântul Evangheliei și să țină slujbe.

Sfântul Ștefan a apărat credința și a spus că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea omenirii.

Mărturisind acestea, Sfântul Ștefan a stârnit furia fariseilor și a conducătorilor evrei, care au cerut moartea sa. Ei l-au acuzat în mod fals de blasfemie contra lui Moise și lui Dumnezeu, iar când Caiafa a întrebat dacă acuzațiiele sunt adevărate, Sfântul Ștefan a spus că Iisus Hristos este Mesia și că iudeii sunt vinovați pentru uciderea Lui. Sfântul Ștefan a fost judecat atunci și omorât cu pietre.

În timp ce era chinuit, el s-a rugat la Dumnezeu: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Iar Dumnezeu l-a ascultat căci, mai târziu, tânărul Saul, un fariseu, cel care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, a devenit Sfântul Pavel.

Sfântul Ștefan a fost condamnta la moarte în anul 33, iar moaștele sale au fost descoperite în 415.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan

Pe 27 decembrie, când e sărbătorit Sfântul Ștefan, se fac pomeniri mai ales pentru cei care au murit în circumstanțe dramatice. Persoanele bolnave sau care se judecă de mult timp în diverse procese sunt ajutate dacă aduc în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită chiar în această zi.

Pentru spor în casă și vindecarea bolilor, Sfântul Ștefan trebuie cinstit mai ales prin rugăciune, fapte bune și prin împăcarea cu persoanele cu care ne-am certat.

Mesaje și urări de Sfântul Ștefan

Potrivit datelor Ministerului de Interne din anul 2020, în România există circa 422.000 de persoane care poartă numele Sântului Ștefan. Iată câteva mesaje ce pot fi trimise sărbătoriților:

„Dragul meu Ștefan, în această zi de sărbătoare îngerul tău să-ți aducă prieteni sinceri și fericire mare. Cu adevărat meriți tot ce-i mai bun! La mulți ani!”

,,Dragul meu Ștefan, îmi doresc din inimă ca îngerul tău păzitor să-ți aducă cel mai mare dar – jumătatea alături de care să trăiești o viață lungă și fericită!”

,,De Sfântul Ștefan, îți doresc să fii înconjurat doar de oameni buni, să oferi și să primești dragoste și să fii ghidat mereu doar de gânduri bune. La mulți ani!”

,,Dragă Ștefania, la mulți ani de ziua ta! Oricum ți-ar fi fost în ultima vreme, eu nu doar sper, ci sunt convinsă că totul va fi spre bine. Îngerul tău păzitor veghează pentru tine, o să vezi asta! Multă putere și optimism îți doresc!”

,,La mulți ani Ștefan! Multă fericire îți doresc și ”fie ca” râsul tău molipsitor 🙂 să nu te abandoneze niciodată!”.