Cine a făcut Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

În urmă cu exact 102 ani, Ardealul completa oficial seria provinciilor istorice care se uneau cu Vechiul Regat, într-un pas decisiv pentru desăvârșirea statului unitar național al tuturor vorbitorilor de limbă română. Drumul spre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, unul lung de secole și care avea să se încheie de factoabia după alți circadoi ani marcați de lupte grele și demersuri diplomatice răsunătoare, a presupus un efort societal de proporții, care a implicat deopotrivă gânditori și vizionari de mare anvergură, conducători de talie internațională și instituții coordonate într-un scop comun, oameni cu putere de sacrificiu uniți în jurul aceluiași ideal, dar în ultimă instanță o loialitate de neclintit și o voință politică și populară perfect sincronizate.

1 Decembrie 1918. Cine a făcut Unirea

Este greu de spus cu precizie când a început construcția statului unitar național român, în condițiile în care însăși alegerea orașului Alba Iulia – văzut drept simbol al Unirii, după cum remarcă și ZiuaRomâniei.ro – pentru convocarea Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 a evocat marșul triumfal al lui Mihai Viteazul din noiembrie 1599, însă un rol major în alimentarea procesului l-au avut mișcările de emancipare națională din provinciile istorice,iar Școala Ardeleană – în contextulvaluluiiluminist, însă adaptatăla specificul nostru, deci cu o serie de valențe și obiective diferite–a fost cu siguranță una dintre cele importante, cu o partitură esențială jucată,printre altele, în unificarea limbii prin trecerea la grafia latină și evidențierea unității dintre provincii.

Trăsătura fundamentală ailuminismului Şcolii Ardelenerezidă în argumentaţia istorică, filologică şi demografică a tezei că românii sunt urmaşi ai romanilor, scrie MNLR.ro.

Eveniment - 11 nov, 18:59

Militari români și străini vor defila la parada organizată la Arcul de Triumf pe 1 Decembrie. Anunțul făcut de MApN

„Pe fondul renașterii naționale românești, pe parcursul secolului al XIX-lea a început procesul istoric de unire a tuturor românilor, Unirea Principatelor de la 1859 și proclamarea independenței la 1877 fiind primele etape. Începutul secolului XX a fost marcat de crize politice și diplomatice care vor avea implicații profunde asupra sistemului de alianțe european. În pragul anului 1914, alături de Europa marilor puteri grupate în două blocuri militare antagoniste – Tripla Alianţă şi Tripla Înţelegere – exista Europa naţiunilor, care exprima o realitate permanentă. La începutul primului război mondial mai mult de jumătate din naţiunea română trăia în afara graniţelor României”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook „Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe”.

La izbucnirea Primului Război Mondial, conform aceleiași surse, „oamenii politici români întruniţi în Consiliul de Coroană, la 3 august 1914, au decis, aproape în unanimitate și împotriva voinței bătrânului Rege Carol I, că nu este cazul ca România – legată formal printr-un tratat secret cu Puterile Centrale – să lupte alături de Germania şi de Austro-Ungaria. De aceea, în primii doi ani ai conflictului, ţara a păstrat neutralitatea armată dar s-a apropiat de Puterile Antantei, sub influența prim-ministrului liberal Ion I.C. Brătianu, care a desfășurat o intensă și abilă activitate diplomatică pentru recunoșterea dreptului României asupra teritoriilor locuite de populația românească, aflate sub administrație austro-ungară. Cu o săptămână înainte de intrarea în război, Ion I.C. Brătianu i-a spus fiului său: «Nu ştiu cum se va desfăşura războiul, putem fi învingători, putem avea soarta Serbiei, dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pământului nostru. […] Momentul de faţă e hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiţi … Trebuie să vază lumea ce voim şi pentru ce voim»”.

„Regele Ferdinand I a urcat pe tronul Regatului României la 10 octombrie 1914, în urma morții unchiului său, și a condus România în timpul Primului Război Mondial în cele mai grele condiții, fiind supranumit mai târziu „Ferdinand cel Loial“ pentru că, deşi născut și crescut în cel mai pur spirit german, a pus interesul României mai presus de legăturile de sânge. Acest fapt a determinat excluderea din Casa Regală de Hohenzollern”, potrivit aceleiași surse.

Cât despre MS Regina Maria, ea „s-a distins și prin activitatea sa caritabilă, fiind supranumită popular «Mama răniților»și «Regina-soldat», cu afecțiune și respect pentru atitudinea curajoasă din timpul Primului Război Mondial. Pe tot parcursul războiului, după înfrângerile din anul 1916, și-a însoțit Regele în refugiul din Moldova și a activat ca soră de caritate în spitalele militare, unele înființate chiar de ea. A arătat dăruire și compasiune la căpătâiul militarilor răniți ori bolnavi de tifos, fără a se teme de posibilitatea reală de a contacta și ea boala contagioasă. (…) Regina Maria a fost și un excelent diplomat, prin vizitele sale în străinătate făcând cunoscută țara sa de adopție și promovând interesele naționale ale României. Conferința de Pace de la Paris din 1919 a reprezentat un eveniment crucial pentru istoria României, deoarece tratatele de pace urmau să ratifice actele de Unire din 1918”, potrivit aceleiași surse.

Ne-ar lua zile întregi să vorbim despre toate figurile publice cu rol esențial în înlățuirea de pași spre înfăptuirea statului unitar național român, precum uriașii Iuliu Maniu, Ion I. C. Brătianu și alții ca ei, dar și despre oamenii simplii care au făcut diferența.Totodată, nimic n-ar fi fost posibil sau mai bine zis totul s-ar fi năruit dacă soarta Primul Război Mondial ar fi fost alta și dacă din piepturile unor generații de excepție n-ar fi răsunat „Pe aici nu se trece!”. Foarte greu a cântărit și faptul că a fost speculat perfect contextul regional și internațional. Interesant de remarcateste că, în lunile și poate chiar anii care au precedat Marea Unire, România a trecut printr-o adevărată luptă pentru supraviețuire.