Cinci cetățeni ucraineni, împărțiți în două grupuri, au pornit spre România prin munți, fiind acum căutați de autoritățile române, după ce familiile lor nu mai știu nimic de ei de 20 de zile.
Salvamontiștii maramureșeni și polițiștii de Frontieră au intervenit, vineri, în Munții Maramureșului pentru a căuta cinci ucraineni care sunt împărțiți în două grupuri. Ei au pornit spre trecerea graniței cu România în urmă cu trei săptămâni, dar rudele lor au depus o solicitare de căutare după ce au pierdut contactul cu ei de 20 de zile, conform observatornews.
Familiile lor cred că ar fi trecut prin cea mai dificilă și periculoasă zonă, Vârful Pop Ivan. Salvamontiștii au folosit drone și un program special pentru a găsi ucrainenii. Dar, după șase ore de căutare, salvamontiștii nu au reușit să găsească nicio persoană.
„Din păcate, aparţinătorii nu au putut oferi absolut niciun indiciu care ar fi ajutat în această căutare, presupunând doar că cei căutaţi ar fi parcurs anumite rute care i-ar fi dus în zona Vârfului Pop Ivan, aceasta fiind una dintre cele mai dificile şi totodată periculoase zone. Căutările s-au făcut utilizând dronele din dotare. S-au marcat zonele căutate, s-au făcut fotografii studiate cu ajutorul programului SARUAV conceput şi pus la dispoziţie de Vodafone România în colaborare cu Salvamont România, în dispeceratul aflat în baza Salvamont. S-au făcut filmări studiate de cei care se ocupă de analiza datelor, dar, din păcate, după mai bine de şase ore de căutări acestea au fost întrerupte, salvatorii aflaţi în teren primind rezultatul negativ de la centrul de analiză a datelor”, informează oficialii Salvamont Maramureş.
Aceștia au transmis că atunci când vor primi orice informație despre tinerii ucraineni vor relua căutările.