Cinci persoane, între care doi copii, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier petrecut miercuri în cartierul constănţean Palazu Mare, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea răsturnându-se pe carosabil.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, la faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere incendii cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
„Din accident au rezultat şapte victime, cinci adulţi şi doi copii. Dintre acestea, cinci vor fi transportate la spital, conştiente, cooperante”, au mai spus reprezentanţii ISU, citați de Agerpres.
Potrivit SAJ, copiii transportaţi la spital, cu vârstele de 5 ani şi 2 ani, au suferit un traumatism cranio-cerebral, respectiv politraumatisme.
La unitatea medicală au mai ajuns două femei, cu traumatisme cranio-cerebrale, iar una dintre ele şi cu sângerare nazală, precum şi un bărbat, cu traumatism ocular şi traumatism cranio-cerebral.