Cinci bărbaţi au ajuns în arest după ce au cerut la un bar din Tismana „o cafea bună ca ospătăriţa”. Complimentele clienţilor l-au scos din sărite pe soţul femeii, care a vrut să le dea o lecţie. Imediat, a început o încăierare generală. Unii loveau cu bâta de baseball, alţii aruncau cu tot ce le ieşea în cale. Întreg scandalul a fost surprins de camerele de supraveghere.
Tinerii se aflau la Tismana pentru a vinde burlane, iar seara au hotărât să meargă împreună într-un bar, la o cafea. Modul jignitor în care au comandat-o l-a enervat însă pe soţul ospătăriţei, iar de aici a pornit scandalul.
„Polițiștii din Tismana au reținut pe baza de ordonanță, 5 persoane cu vârste între 18 și 42 de ani, suspctate de comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Oamenii legii au stabilit că scandalul a avut loc iniţial în incinta barului, iar ulterior pe pe Drumul Naţional 67 D Tismana, sub privirile localnicilor. Rudele bărbaţilor arestaţi au făcut gălăgie şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Procurorii din Târgu-Jiu vor stabili dacă îi vor prezenta pe suspecţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.