1.090 de dosare pentru un judecător de la Tribunalul Ilfov anul trecut. 753 de dosare pentru un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti sau 855 de dosare pentru un judecător la Tribunalul Giurgiu. Acestea sunt cifrele alarmante prezentate la bilanţul pe anul trecut de către magistraţi, cifre care pun într-o nouă lumină eliminarea delegărilor la instanţe, prin OUG 7, informează B1 TV. Schemele de personal din instanţe se dovedesc a fi incomplete până aproape de blocarea activităţii.
Curtea de Apel București s-a situat, în 2018, în fruntea listei pe țară în ceea ce privește încărcătura de dosare pe fiecare judecător, se arată în raportul de activitate, unde se precizează că fiecare magistrat a avut 753 de dosare, în vreme ce media la nivel național a fost de 699 de cauze. Astfel, Curtea de Apel București a acoperit, 23,42% din volumul de activitate la nivel național, adică 681.191 dosare, volum de activitate aflat în creștere prin raportare la anul precedent.
Și în ceea ce privește încărcătura cu dosare per judecător, Curtea de Apel București s-a situat, în 2018, între primele poziții, arată reprezentanții instanței.
„Încărcătura la nivelul instanței a fost de 753 cauze/judecător, peste media la nivel național care a fost de 699 cauze/judecător. Ca în fiecare an, și instanțele din circumscripția Curții de Apel București s-au aflat între primele poziții la nivel național, în ceea ce privește încărcătura/judecător. Astfel în 2018, Tribunalul Ilfov și instanțele sale arondate au ocupat primul loc la nivel național din punct de vedere al încărcăturii cu dosare în raport de numărul de judecători din schemă , fiind urmat la diferență mică de Tribunalul Giurgiu și instanțele arondate, ambele depășind cu mult media la nivel național”, se mai explică în comunicat.
Judecătoriile din raza Curții de Apel București s-au menținut și ele în fruntea listei referitoare la încărcătura cu dosare/judecător. Astfel, Judecătoria Cornetu a avut, în 2018, o încărcătură de cinci ori mai mare față de anul precedent, respectiv 1466 de dosare/judecător, fiind cea mai încărcată judecătorie la nivel național.
Tribunalul Bucureşti a înregistrat, în 2018, o scădere a stocului de dosare, cu peste 3.000 de cauze, în condiţiile în care fluctuaţia judecătorilor a fost ridicată, iar numărul posturilor libere de judecător şi de personal auxiliar „a fost o dificultate greu de depăşit şi de gestionat”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.